Home Actualitate Blejnar: Am declarat la DNA viața mea din ultimii 30 de ani

Blejnar: Am declarat la DNA viața mea din ultimii 30 de ani

DISTRIBUIŢI

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a declarat marți, la ieșirea din sediul DNA, că le-a făcut procurorilor anticorupție o radiografie a celor petrecute în viața sa în ultimii 30 de ani și a arătat că aceștia au fost interesați în principal de relația sa cu fostul său șef de cabinet, Codruț Marta.
„Am făcut doar o trecere în revistă a vieții mele din ultimii 30 de ani, de câte ori m-am întâlnit cu domnul Codruț Marta și unde ne-am întâlnit. Da, ne-am întâlnit în școala generală, prin 1980. Domnii procurori cred că știau că ne-am întâlnit undeva în '82, dar noi ne știm totuși din 1980. Glumesc acum“, a declarat Blejnar.
Fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a mai spus că a fost întrebat de procurori referitor la modul său de întâlnire cu Codruț Marta și, respectiv, cu fostul director al Autorității Naționale a Vămilor, Viorel Comăniță, și dacă mai cunoaște pe altcineva din dosarul în care este anchetat pentru complicitate la evaziune fiscală.
Blejnar a arătat că pe Marta îl cunoaște de peste 30 de ani, iar pe Comăniță, de aproape 10, și că ambii au fost subalternii săi.
Întrebat în legătură cu acuzația ce i se aduce de către procurorii DNA, Blejnar a precizat că nu înțelege în ce constă această faptă și că anchetatorii nu au reușit să explice concret care este vina sa.
Sorin Blejnar a mai spus că marea majoritate a întrebărilor procurorilor au fost despre cum l-a cunoscut pe Codruț Marta și în ce mod a relaționat cu acesta.

Olga Dumitrescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.