
Aproximativ 50% dintre copii și 70% dintre adolescenți utilizează Internetul, în medie, trei ore pe zi. Potrivit unui studiu realizat de Salvați Copiii, unii dintre aceștia au și câte 500 de contacte în lista de Messenger, împrietenindu-se, în mediul virtual, și cu fel de fel de utilizatori de Internet pe care nu îi cunosc. „Copiii sunt fascinați să adune cât mai multe contacte în lista de Messenger, cu toate că nu știu prea multe despre persoanele cu care se împrietenesc în mediul virtual. Cei mai mulți dintre ei nu sunt deranjați de faptul că prietenii lor le transmit ID-ul de Messenger și altor persoane, fără a le cere permisiunea“, reiese din studiu. Îngrijorător este că părinții dețin informații greșite privind timpul dedicat de copiii lor jocurilor pe Internet și rețelelor sociale. Astfel, 50% dintre părinți știu că, zilnic, copilul lor petrece pe Internet maxim o oră, în timp ce copiii afirmă că durata medie de utilizare a Internetului este de trei ore în fiecare zi. În același timp, părinții estimează o frecvență a utilizării Internetului de către copii mult mai mică decât în realitate – cu 12% în cazul copiilor și cu 30% în cazul adolescenților. Pe de altă parte, părinții nu prea îi întreabă pe copii despre persoanele necunoscute contactate pe Internet cu care urmează să se întâlnească. Nici măcar nu se interesează când au întâlniri cu acestea. Potrivit studiului realizat de Salvați Copiii, deși 67% dintre părinți susțin că poartă discuții cu micuții despre experiențele legate de Internet, 18% dintre aceștia nu solicită copiilor să îi informeze înainte de a se întâlni cu o persoană necunoscută contactată pe Internet. Totodată, deși 55% dintre părinți folosesc, zilnic, Internetul, numai 8% știu cui să raporteze un conținut on-line dăunător copilului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















