
Romånia și SUA au semnat, ieri, un protocol privind prezența ofițerilor înarmați ai Serviciului Romån de Informații (SRI), măsură ce se include ca cerință a programului special de vize american Visa Waiver. Documentul a fost semnat între SRI și serviciul american de securitate al zborurilor, Federal Air Marshals (FAM). „Există un număr de cerințe pentru admiterea Romåniei în programul Visa Waiver, și printre acestea se numără emiterea de pașapoarte electronice, raportarea actelor pierdute sau furate către Interpol, asigurarea unei siguranțe crescute a documentelor de călătorie, plasarea ofițerilor de securitate la bordul curselor aeriene. Desigur, condiția pe care o îndepliniți astăzi este una dintre numeroasele condiții“, a explicat ambasadorul american la București, Mark Gitenstein, prezent la ceremonia de semnare a acordului. Documentul a fost semnat, din partea SRI, de directorul instituției, George Maior, și, din partea Federal Air Marshals, de către Richard Stein, consilier executiv în cadrul Biroului de aplicare a legii – Programul Federal Air Marshals.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















