Presa britanică informează că noii patroni ai formaţiei Liverpool sunt dispuşi să cheltuiască la finalul sezonului aproximativ 40 milioane de lire sterline pentru transferuri. Tehnicianul Rafael Benitez a confirmat faptul că George Gillet şi Tom Hicks au planuri mari cu echipa de pe -Anfield Road-, însă spaniolul a refuzat să vorbească despre suma de bani discutată. Această informaţie survine la doar o zi după ce oficialii -cormoranilor- au anunţat că vor investi peste 270 milioane de lire sterline pentru o nouă arenă, care se va ridica în Stanley Park. Benitez a refuzat, de asemenea, să nominalizeze jucătorii pe care şi-i doreşte, însă este foarte probabil ca Liverpool să încerce să negocieze pentru Daniel Alves, Samuel Eto*o şi David Villa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















