Home Social Femeile renunță mai greu la fumat decât bărbații

Femeile renunță mai greu la fumat decât bărbații

DISTRIBUIŢI

Un bărbat fumează, în medie, cåt două femei, conform rezultatelor Eurobarometer Report realizat de Comisia Europeană. Studiul arată că, în Romånia, 37% dintre bărbați și 12,5% dintre femei fumează. Dependența de tutun la femei este, însă, mai puternică decåt la bărbați. Astfel, conform cercetărilor realizate de Universitatea de Medicină din Hong Kong, femeile renunță mai greu la fumat decåt bărbații. „Este dovedit că incidența cazurilor de fumat este mai mare în råndurile bărbaților, iar Romånia nu face excepție. Totuși, femeile renunță mai greu la acest obicei din motive de ordin emoțional. În special femeile tinere sunt cele mai afectate de acest viciu. Ajutorul de specialitate din partea unui medic este absolut necesar în cazul renunțării la fumat“, a declarat prof. dr. Dumitru Mihălțan, președintele Societății Romåne de Pneumologie și a Rețelei pentru Prevenirea Fumatului în Romånia. Acesta a adăugat că, potrivit cercetărilor realizate de Universitatea de Medicină din Hong Kong, femeile renunță mai greu la fumat decåt bărbații. În plus, studiile de profil realizate în ultimii 20 de ani arată că femeile fumătoare sunt mai vulnerabile în fața cancerului și a bolilor respiratorii decåt bărbații fumători. Potrivit Eurobarometer Report, în Europa, Grecia ocupă primul loc ca procentaj de fumători – 42%, iar în Romånia, 36% din populație este fumătoare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.