Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, declara la Ploieşti că intenţionează să facă schimbări în rândul secretarilor de stat şi chiar în conducerea inspectoratelor şcolare şi a agenţiilor judeţene pentru tineret. Adomniţei spunea că echipa de secretari de stat va fi formată din persoane care să fie foarte bune cunoscătoare ale sistemului, dar în acelaşi timp, oameni care să-şi dorească reforma în sistem şi care să fie cei mai buni sfetnici pentru ministru.
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a mai precizat că îi va propune secretarului de stat Dumitru Miron să rămână pe post, dar va aduce o altă persoană pentru funcţia de secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar, o propunere în acest sens putând fi Camelia Gavrilă – şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Numai că pentru acest post Gavrilă s-a mai aflat în cărţi în anul 2005, cand democrata Paloma Petrescu a fost dată afară. Această propunere a fost deja înaintată primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu în timpul întâlnirii de ieri de la Guvern. Dacă va fi numită în postul de secretar de stat pentru învăţămantul preuniversitar, Gavrilă va îngroşa armata ieşenilor cu funcţii importante la Bucureşti. În afară de Adomniţei, sucevean din naştere şi ieşean prin -adopţie-, devenit ministru, Iaşul mai este reprezentat şi de Tudor Chiuariu (ministrul Justiţiei). Mai este şi senatorul de Iaşi Varujan Vosganian care conduce Finanţele şi Economia, iar ginerele avocatului Mihail Vlasov, Cristian David, este noul ministru al Administraţiei şi Internelor. Mai este un liberal ieşean, Dorina Isopescu, care conduce Inspectoratul de Stat pentru Construcţii.
Variantă de criză
Camelia Gavrilă pare a fi varianta feminină a PSD-istului Sorin Oprescu. Se ştie că de fiecare dată cand partidul se afla în criză de candidaţi, PSD-ul îl arunca pe Oprescu în luptă. Aşa s-a întamplat şi cu Gavrilă, care a fost în anul 2003 desemnată candidat unic al formaţiunii pentru această funcţie, dar nu a avut sorţi de izbandă. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi în luna octombrie a anului trecut, cand, teoretic, locul vacant lăsat în Senat de Varujan Vosganian ar fi trebuit să îi revină lui Gavrilă.
Adomniţei vrea schimbare
Adomniţei declara zilele trecute la Ploieşti că este un om tânăr, axat pe eficienţă şi de aceea va analiza activitatea tuturor şefilor de inspectorate şcolare şi ai agenţiilor judeţene pentru tineret. Pe de altă parte, Adomniţei vrea să facă modificări şi în organigrama ANT, care se va îngloba în cea a ministerului. Se pare că el nu vrea să îl schimbe pe preşedintele ANT, dar la nivelul tuturor instituţiilor descentralizate ale ministerului, fie că e vorba de tineret sau de inspectoratele şcolare, se va face o analiză a ceea ce au făcut toţi directorii din aceste instituţii. O parte, care corespund cerinţelor, vor rămâne, iar o altă parte, care nu corespund, vor trebui să-şi desfăşoare activitatea în altă parte.
Ieşeanul şi-a chemat la raport subordonaţii
Noul ministru al Educaţiei, Cercetării şi Tineretului vrea să instituie un obicei care nu pare a avea logică. Adomniţei a participat ieri la prima videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali. La eveniment au mai participat Dumitru Matei, secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar, Adrian Gorun, secretar general, directori şi şefi din minister. Ministrul şi-a arătat disponibilitatea pentru o bună colaborare şi conducere eficientă în interesul învăţământului, împreună cu toate instituţiile deconcentrate. De asemenea, Adomniţei a informat inspectorii şcolari generali despre procedurile de finalizare a proiectului Hotărârii de Guvern privind numărul de locuri pentru anul şcolar/universitar 2007-2008 pentru toate gradele învăţământului de stat. O nouă videoconferinţă a ministrului va avea loc la începutul săptămânii viitoare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















