
Fostul general Mihai Chițac a contestat plata sumei de două milioane lei către victimele revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara, obligație impusă prin sentința penală, prin care a fost condamnat la 15 ani de detenție și la achitarea despăgubirilor către victimele și rudele acestora. De altfel, în acest dosar și Ministerul Apărării a fost obligat la plata despăgubirilor, în solidar cu Mihai Chițac, instituția achitând încă din 2005 sumele către persoanele care s-au constituit părți civile în procesul penal privind revoluția de la Timișoara. Fostul general a contestat încă din 2005 aceste decizii de imputare, însă procesul a fost suspendat pentru finalizarea dosarului penal. Deciziile de imputare au fost emise ca urmare a punerii în executare a sentinței penale din 15 iulie 1999 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru plata despăgubirilor către părțile civile din dosarul revoluției de la Timișoara, în scopul recuperării acestora. În 16 octombrie 2008, judecătorii instanței supreme i-au condamnat pe generalii (r) Mihai Chițac și Victor Athanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, pentru evenimentele de la Timișoara din decembrie 1989, ei fiind și degradați.
Ambasada SUA, interesată de dosarele Revoluției
Pe de altă parte, reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București au vizitat sediul Asociației 21 Decembrie 1989, tema discuțiilor fiind cea a dosarelor Revoluției din 1989 și mineriadei din 13-15 iunie 1990. Mai exact, revoluționarii le-au pus la dispoziție oficialilor americani un volum masiv de documente din dosarele Revoluției și mineriadelor, propunând un parteneriat pentru publicarea integrală a acestora. Din delegația Ambasadei Statelor Unite au făcut parte Stephen Ruken, political officer, și Laurențiu Ștefan – political specialist, care au fost primiți de către președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieș, și de avocatul Ionuț Matei. Discuțiile s-au referit cu prioritate la modul în care au fost obținute documentele din dosarul Revoluției și mineriadelor, precum și la stadiul acestora, la cererile Asociației 21 Decembrie 1989 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și la legea lustrației.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















