Tatăl fetei împușcate în cap și decedată la Spitalul de Urgență Floreasca din București susține că polițistul care a ucis-o o amenințase cu moartea în trecut, însă el a crezut că este "o glumă" și că neînțelegerile dintre tineri au fost cauzate de mama băiatului care nu era de acord cu relația lor.
"A amenințat-o de mai multe ori că o omoară. Am crezut că este o glumă. Totul a început de la faptul că noi suntem țigani și de la mama și sora lui, care îl tot presau. Mama lui a zis: «Ce să caute o țigancă la mine în curte?» De la asta a plecat toată discuția. Până să vină mama lui din Italia, băiatul și fata mea s-au înțeles foarte bine. Nu vreau acum să bat în Poliția Română, dar băiatul avea un caracter când se îmbrăca în hainele de polițist, iar când era în haine civile era un om de toată isprava. Deci faptul că în momentul în care era civil discuta foarte frumos, foarte maleabil, iar în momentul în care se schimba și venea în uniformă dintr-o dată se transforma, avea două fețe. Chiar și fata îmi spunea «ăsta are două înfățișări, două caractere». Chestia asta mi s-a părut ciudată", a declarat Costel Pârșă, tatăl tinerei ucise.
Bărbatul a mai povestit că le-a propus tinerilor să vină să locuiască împreună cu el, însă polițistul nu a vrut, întrucât era "presat" tot timpul de mama lui care nu era de acord cu relația lor.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















