Home Actualitate Fiul liberalului Uioreanu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri

Fiul liberalului Uioreanu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri

DISTRIBUIŢI

Alexandru Uioreanu, fiul președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Cluj, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, sentința nefiind definitivă.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Petru Urs, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instanța l-a condamnat, miercuri, pe Alexandru Uioreanu la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și șase luni cu suspendare, pe o perioadă de încercare de patru ani și șase luni.
Sentința de miercuri nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare.
Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, și a fost reținut de către procurorii DIICOT – Structura Teritorială Cluj.
Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut hașiș în unități de învățământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în același dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinței că „inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc și, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane“.
Alexandru Uioreanu, care este elev în clasa a XI-a la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică, are situația neîncheiată la cinci materii din cauza absențelor, afirma directorul liceului, Marius Loga.
Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest la sfârșitul lunii ianuarie.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.