Home Actualitate Berceanu: Cei care au initiat suspendarea nu stiu cum sa iasa din...

Berceanu: Cei care au initiat suspendarea nu stiu cum sa iasa din problema

DISTRIBUIŢI

Senatorul PD Radu Berceanu a declarat ieri, că iniţiatorii demersului de suspendare a preşedintelui -nu ştiu cum să iasă din problemă-, ei urmând probabil să nu voteze această iniţiativă, după care se vor învinui public unii pe alţii că au dat înapoi.

Radu Berceanu a precizat că avizul Curţii Constituţionale arată că preşedintele Traian Băsescu -nu are de ce să fie suspendat-.

-Cei care au iniţiat mai demult aceste demersuri – se vede cu ochiul liber – nu ştiu cum să iasă din această problemă-, a spus senatorul PD.

El a susţinut că o serie de parlamentari ai partidelor care au declarat oficial că vor suspendarea preşedintelui se vor ascunde -în spatele votului secret- şi nu vor vota, demersul PSD neîntrunind numărul necesar de voturi.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.