Tovarasul de nadejde cunoscut peste hotare drept -presedinte al tuturor romanilor- – numitul Ion Iliescu – face campanie electorala la greu partidului de guvernamant si lui Adrian Nastase, motivand ca e candidat independent pe listele PSD. Cum nu se pune problema ca nu ar intra in parlament, deoarece este plasat pe cel mai eligibil loc pe listele pentru Senat, Iliescu face pe dracu-n patru pentru ca electoratul de la orasele si sate sa-l identifice pe -arogantul- Adi cu -popularul- Nelu. Postura sa de vedeta a clipurilor electorale ale PSD si a lansarilor de carte -de partid-, precum dialogul Nastase – Alin Teodorescu, i se pare mai mult decat legala, rezervandu-si -echidistanta de presedinte al tuturor romanilor- doar pentru week-end.
Nu e pentru nimeni un secret ca actualul presedinte al -tuturor romanilor-, Ion Iliescu, s-a implicat masiv in campania electorala a Partidului Social Democrat si in sustinerea candidaturii lui Adrian Nastase, seful momentan al acestui partid aflat la guvernare. Partid ai carui parlamentari au facut tot posibilul sa modifice Constitutia Romaniei in asa fel ca Iliescu sa poata candida pentru Senat, ca -independent-, pe listele PSD. Dar in ultima vreme, o data cu debutul oficial al campaniei electorale, Iliescu a devenit mai prezent in clipuri si actiuni electorale decat chiar seful de campanie al Uniunii PSD+PUR, incercand sa atraga popularitatea si simpatia de care se mai bucura, in special in mediul rural, de partea PSD si a lui Nastase.
-Presedintele- Iliescu, agent electoral al PSD
Dupa ce timp de trei ani Iliescu a stat ascuns la Cotroceni, neinteresandu-l ce se intampla cu marea coruptie si cu baronii PSD, brusc, la inceputul acestui an electoral, a inceput sa se agite si sa uite de echidistanta politica, criticand ori de cate ori a avut prilejul guvernarea CDR, 1996-2000. Cum se stie, la alegerile locale, agitatia sa -echidistanta- nu a avut nici un efect, ba, dimpotriva. Considerand probabil ca vizitele sale de lucru la bratul lui Nastase nu sunt suficiente pentru ca romanii sa se gandeasca la Adi ca la Nelu, Iliescu si-a comandat la televiziunea publica TVR un clip electoral in care nici macar nu-si sustine propria candidatura -independenta-, ci canta-n struna PSD cat poate de tare, altfel fals.
Surse din cadrul Consiliului National al Audiovizualului sustin ca -noi nu avem ce-i face, asa e legea, Iliescu poate sa apara in clipuri electorale toata saptamana in afara de week-end, -scapare- pentru care postul Antena 1 a si fost sanctionat. Dar cam atat. Pe de alta parte, TVR sustine ca se afla -in deplina legalitate-.
Asta e, tov. Iliescu zburda, cam nelinistit insa, pe deasupra Constitutiei si a Legii electorale, numai ca, cu cat se avanta mai sus, efectul unei eventuale caderi se anunta pe potriva!
La lansarea cartii sale, Nastase a beneficiat de sprijin prezidential
Oricum, Iliescu nu se mai sinchiseste de obligatiile ce-i revin in calitate de sef al statului, ocupandu-se doar de campania eletorala. Ziua de ieri a fost una plina pentru -presedinte- din acest punct de vedere. Iliescu a pozat alaturi de candidatul PSD+PUR la lansarea cartii acestuia din urma, intitulata -Adrian Nastase, de la Karl Marx la Coca-Cola-, aparuta la Editura Nemira si realizata pe baza unui dialog cu sociologul Alin Teodorescu, nimeni altul decat seful cancelariei sale. Evenimentul, desfasurat la Universitatea -Dimitrie Cantemir-, nu a inceput pana nu si-a facut aparitia si Ion Iliescu. Pastrandu-si statutul de invitat special, acesta a luat cuvantul tocmai spre finalul momentului lansarii. -Sunt binevenite asemenea scrieri care imbunatatesc literatura politica. Am tinut sa vin la aparitia cartii, mai ales ca am si citit-o-, a declarat Iliescu. El a marturisit astfel ca a lecturat volumul in doar cateva ore: -Nu am pierdut o noapte pentru cartea lui Nastase, dar am stat toata seara de luni si am citit-o-. Seful statului a folosit apoi momentul pentru a face o pledoarie in favoarea social-democratiei.
Reclama fortata pentru Coca-Cola
Discursul presedintelui a fost atent ascultat de consilierii sai de la Cotroceni, dar si de liderii PSD si de membrii guvernului, care nu puteau rata lansarea cartii sefului lor: Rodica Stanoiu, Valer Dorneanu, Ecaterina Andronescu, Mihai Tanasescu, Vasile Puscas, Alexandru Farcas, Eugen Bejinariu. -Este experienta de viata, pornind de la dezamagiri si lucruri ascunse comunicatelor de presa. Este vorba – asa cum se arata in titlu – despre o trecere brutala, dupa 1989, de la o anumita doctrina si ideologie de valori la consumul marcat printr-un produs care semnifica procesul globalizarii-, a spus Nastase in fata audientei. Intrebat daca a obtinut acordul companiei Coca-Cola pentru a-i folosi numele in lucrare, liderul PSD a precizat ca a discutat pe aceasta tema cu Alin Teodorescu si ca el i-a explicat ca denumirea respectiva poate fi utilizata daca este vorba despre o formula devenita generica. -Sunt convins ca, in acest fel, le fac publicitate si nu au motive sa se supere-, a adaugat Nastase.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















