Home Actualitate STIRI SCURTE

STIRI SCURTE

DISTRIBUIŢI

PNA controleaza averea lui Lascau

Procurorii anticoruptie au declansat procedura de control al averii lui Ioan Lascau – consilier in Ministerul Finantelor Publice si fost director al Directiei Generale a Finantelor Publice Bihor. Masura este luata dupa ce anchetatorii au perchezitionat vila acestuia, unde au gasit multi bani si bunuri de lux. Functionarul a fost arestat de judecatori, in 27 octombrie, dupa ce procurorii anticoruptie l-au ridicat din propriul birou ministerial. Seiful lui Lascau continea 20.000 de dolari, 8.000 de euro, sapte ordine de plata totalizand 11 miliarde de lei (sumele consemnate in aceste acte variind intre 1,5 si patru miliarde de lei), noua cereri si contracte de constituire de depozite bancare la mai multe banci, cinci ceasuri de lux si mai multe bijuterii. Consilierul ministerial Ioan Lascau a fost arestat pentru trafic de influenta.

Zana arestata pentru trafic de droguri

Politistii ilfoveni au prins-o, ieri dimineata, in comuna Tunari, pe sotia sefului clanului Belgienilor. Femeia era data in urmarire dupa ce instanta a condamnat-o la sapte ani de inchisoare pentru detinere de droguri. Potrivit Inspectoratului de Politie al Judetului Ilfov, Stela Florina, zisa Zana (sotia lui Vasile Mitrache, zis Studentul, lider al uneia dintre cele mai active grupari de crima organizata care actioneaza in Bucuresti si imprejurimi), a fost condamnata de Judecatoria Sectorului 4 al Capitalei pentru procurare, cumparare, detinere si transport fara drept de droguri de mare risc. Zana a fost incarcerata in arestul Sectiei 22 Politie din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti.

Colegiul Medicilor sare in ajutorul unui medic batut

Colegiul Medicilor din Romania dezaproba agresarea unui doctor brailean de catre membrii familiei unei persoane care a decedat si cere politiei locale sa inceapa o ancheta penala. Potrivit sefului CMR, Mircea Cinteza, medicul Carol Stefan de la Clinica de Obstetrica Ginecologie Braila a fost agresat la sfarsitul in 28 septembrie de catre familia unei paciente care a decedat. El a fost batut chiar in curtea spitalului unde lucra in timp ce se ducea catre morga pentru a face necropsia pacientei decedate. Colegiul Medicilor face apel la toate institutiile competente sa descurajeze acest mod de rezolvare a problemelor.

Sef de Post mort in accident

Seful Postului de Politie Celaru, din judetul Dolj, Constantin Ghindeanu, si-a pierdut viata, luni, intr-un grav accident rutier, care a avut loc pe Drumul Judetean 604, intre localitatile Castranova si Apele Vii. Adjunctul lui Ghindeanu, Ion Iovancea, a fost si el ranit grav.

Cei doi politisti se aflau in cabina unui autocamion, fiind luati la ocazie, din Craiova, de Nicolae Poianu. Acesta a scapat nevatamat, in vreme ce un alt pasager, prieten de-al sau, a fost grav ranit. Cercetarile preliminarii efectuate de Politia Rutiera la fata locului indica faptul ca vinovat de producerea accidentului este chiar pasagerul.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.