Home Actualitate După contractul Bechtel, Guvernul USL mimează transparența și în afacerea Roșia Montana

După contractul Bechtel, Guvernul USL mimează transparența și în afacerea Roșia Montana

DISTRIBUIŢI

„Cel mai cinstit guvern de după Revoluție”, cel condus de premierul Victor Ponta, a servit ieri publicului larg încă o lecție de pretinsă transparență făcută, evident, cu jumătăți de măsură. Sau mai bine spus cu minciuni prin omisiune. Mișcarea vine înainte de amplele demonstrații împotriva proiectului Roșia Montana ce vor avea loc duminică, la București și în mai multe orașe importante din țară. În urmă cu doar câteva luni, Victor Ponta și ministrul Marilor Proiecte, Dan ?ê?£ova, se băteau cu pumnul în piept că vor dezvălui toate elementele controversatului contract cu firma americană Bechtel. Numai că cei doi bine-intenționați s-au lovit de o mică problemă, cea a dispariției în ceață a documentului. Ca și atunci, afacerea Roșia Montana este „desecretizată” prin aceeași metodă empirică a aruncării parțiale pe piață a unor hârtii care le susțin până la un anumit punct declarațiile politice. Totuși, în astfel de cazuri controversate este nevoie de o transparență totală și nu de astfel de minciuni prin omisiune pe documentație incompletă. Practic, Victor Ponta ne cere să-l credem pe cuvânt că statul român va pierde circa două miliarde de dolari cu titlul de despăgubiri pentru Roșia Montana Gold Corporation (RMGC) în instanțele internaționale, dar în același timp nu prezintă toată documentația acestei ințelegeri oneroase perpetuată de toate guvernele de până acum începând cu sfârșitul anilor '90. Astfel, licența de exploatare rămâne secretă. ”Licența de exploatare emisă de Guvern în 1999 și transferată către Roșia Montană Gold Corporation sub semnătura miniștrilor aflați atunci la guvernare rămâne confidențială. Consider că anumite aspecte de interes public le pot face publice”, a declarat premierul care a precizat că durata licenței se întinde pe 20 de ani.
De asemenea, premierul nu a făcut nicio referire la alte elemente și alte metale rare care ar putea fi exploatate la Roșia Montană și cui ar urma să revină. În baza jumătăților de documente oferite ieri presei, care vorbesc numai de aur și argint, Ponta a oferit și o serie de cifre. „În baza planului de afaceri, încasările previzionate pentru stat, 3,6 miliarde euro, dar compania urma să aibă încasări de 2,7 miliarde dolari”, a arătat primul-ministru. Cu toate că pretinsul plan de afaceri pe care Guvernul l-a dat, ieri, publicității sunt doar niște foi pe care nu există niciun element oficial, vreo ștampilă sau antet, ci doar niște cifre și tabele pe care românii ar trebui să-l înghită pe nemestecate.

Ce se întâmplă cu metalele rare ale zonei?

Cu toate acestea, Ponta a tăcut mâlc despre alte zăcăminte ce se regăsesc la Roșia Montana. Dezvăluiri despre aceste elemente rare au fost făcute recent de specialiștii geologi ai zonei."Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu și wolfram sunt evidențiate calitativ și cantitativ în documentația pe care Roșia Montana Gold Corporation a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale", a declarat, fostul geolog șef al minelor de la Roșia Montană. El susține că prin exploatarea acestor metale rare, nemenționate în proiectul de lege adoptat de Guvern, dar cu utilizări în industriile performante ale lumii, Gold Corporation devine "multimiliardară în doi-trei ani, în timp ce statul român nu are niciun beneficiu din exploatarea acestor zăcăminte făcute cadou". Despre acestea, Ponta nu a scos ieri niciun cuvânt iar în documentele prezentate (vezi facsimil) nu se face referire decât la zăcămintele de aur și argint. Cel mai probabil, referirile la aceste metale rare se regăsesc în partea de documente pe care Guvernul Ponta încă o ține la secret împreună cu „băieții deștepți” de la RMGC. În schimb, Ponta a vorbit din nou pe un ton disuasiv despre ce ar însemna dacă nu mergem mai departe și nu dăm verde exploatărilor de la Roșia Montana. Cât privește eventualele litigii, acestea ar urma să fie soluționate de Centrul de Arbitraj al Camerei Economice Federale Viena. ”În măsura în care va exista un litigiu, evident guvernul se va apăra. Ne vom apăra în fața instanțelor internaționale, dar există un potențial pericol”, a susținut Ponta. Cu toate acestea, el a evitat fățiș să răspundă la întrebarea directă cum va vota personal în cazul proiectului Roșia Montana

Nu ne amenință RMGC, cât pe amenință Ponta și ?ê?£ova

Același discurs s-a regăsit și pe buzele ministrului Dan ?ê?£ova, cel care din nou a amenințat despre pierderile care le-ar putea avea statul român, fără însă a publica toată documentația înțelgerii statului cu RMGC. La fel ca pe Ponta, pe ministrul ?ê?£ova ar trebui să-l credem pe cuvânt. Așa cum s-a întâmplat și atunci când s-a lăudat că desecretizează contractul Bechtel, iar a doua zi nu l-a mai găsit prin rafturile Ministerului Transporturilor. El a spus, ieri, că, în cazul în care proiectul Roșia Montană nu va fi adoptat, Gold Corporation poate emite pretenții la despăgubiri de 2 miliarde de dolari, care înseamnă 550 milioane dolari cheltuieli pe investiții realizate și 1,5 miliarde profitul estimat. "Eu nu vreau să dau idei sau argumente investitorilor străini, dar, evident, dacă nu le vom da posibilitatea să realizeze investiția, ne vor acționa în instanțele internaționale, fie la Washington, fie Viena, fie Olanda, de încălcarea convenției de promovare și protecție reciprocă a investițiilor și vom vedea ce se va întâmpla, nu vom avea o poziție ușoară. Nu pot emite orice fel de pretenții, dar pretențiile se bazează pe cheltuielile de investiții deja realizate și pe profitul estimat, potrivit unui bussinesplan atestat", a precizat ?ê?£ova. Întrebat de unde rezultă că investitorul de la Roșia Montană poate cere despăgubiri de 2 miliarde de dolari, Șova a spus că este vorba despre 550 de milioane de dolari pe care acesta i-a investit până în prezent, la care se adaugă 1,5 miliarde de dolari profitul estimat pe baza extragerii a 241 tone de aur. Întrebat dacă este corect ca premierul să se antepronunțe în legătură cu despăgubirile pe care investitorul străin le-ar putea cere, deși acesta încă nu a acționat în judecată statul, Șova a răspuns: "Este foarte normal, pentru că, dacă nu spunem, o să ne trezim peste 2, 3, 4 ani că vor fi unii care să spună că nu au știut. Noi ne-am făcut datoria și i-am informat". Asta în condițiile în care CEO-ul Gabriel Resources, Jonathan Henry, și-a retras ieri declarația potrivit căruia va cere statului român despăgubiri de 4 miliarde de dolari americani în cazul în care Parlamentul va respinge proiectul Roșia Montană. Totodată, Ministrul Dan Șova a declarat, ieri că în calitate de senator PSD ar vota pentru proiectul Roșia Montană dacă votul va fi lăsat "liber", la latitudinea parlamentarilor PSD, iar în caz contrar se va supune disciplinei de partid. Nici premierul Ponta nu mai este la fel de decis să termine cu acest proiect, deși la începutul săptămânii afirma că acesta va fi respins în regim de urgență și la Senat și la Cameră.

Vezi documente RMGC

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.