Arhiepiscopia Sucevei va primi, pana la sfarsitul acestui an, de la Regia Nationala a Padurilor, dividende in suma totala de 50 miliarde de lei, ca urmare a exploatarii masei lemnoase de pe cele 16.333 de hectare de padure cu care a fost improprietarita si care au fost administrate de RNP.
Directorul general al RNP, Ion Dumitru, a declarat, ieri, la Suceava, dupa o intalnire cu reprezentantii Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, ca dividendele acopera partial anul 2002, integral 2003 si 2004 si ca ele vor fi platite in doua transe de cate 25 miliarde de lei fiecare, prima in cursul zilei de azi, iar a doua pana in 20 decembrie a.c.
Dumitru a spus ca valoarea celei de-a doua transe depinde daca Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor va accepta un amplasament de 1.987 hectare de padure de pe raza Ocolului Silvic Iacobeni.
El a mai spus ca reprezentantii Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor l-au anuntat ca intentioneaza sa renunte la administrarea de catre RNP a celor 16.333 hectare de padure, suprafata urmand sa fie administrata de o structura silvica privata. Unitatile de cult din judetul Suceava au primit in proprietate, prin Legea 400/2002, cate 30 hectare de padure fiecare, suprafete care au fost puse in posesie pe raza celor patru protopopiate: Falticeni – 4.155 de hectare, Radauti – 3.120 de hectare, Suceava – 4.764 de hectare si Campulung Moldovenesc – 4.294 de hectare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















