Nemultumiti ca, de saptamana aceasta, societatea la care sunt angajati a trecut, din nou, in administrarea AVAS, membrii Sindicatului -Metal *94- din cadrul SC Laminorul SA Braila ameninta cu declansarea unor ample actiuni de protest, dupa ce, miercuri, 3 noiembrie 2004, ei au declansat o greva spontana la sediul firmei.
Astfel, potrivit unor surse locale, sindicalistii fac deja demersuri pentru organizarea,
marti, 9 noiembrie 2004, a unui mars si a unui miting de protest in fata Palatului Administrativ, urmand ca, incepand de a doua zi, sa picheteze zilnic Prefectura Judetului Braila.
Desi achitase jumatate din datoriile SC Laminorul SA, adica patru milioane de dolari, la inceputul acestei saptamani, compania italiana Tenaris, actionar majoritar al firmei brailene, a renuntat de bunavoie la pachetul de actiuni detinut, cedandu-l Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Sindicalistii se tem acum ca nu-si vor mai primi salariile, in conditiile in care au solicitat, de nenumarate ori, sprijinul autoritatilor locale si guvernamentale. Ei considera ca singura solutie pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta Laminorul SA Braila este privatizarea acestei societati, candva una dintre cele mai mari din zona.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















