Mai bine de jumătate de secol! Atat de mult timp regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a fost -credincioasă- echipei de fotbal Arsenal Londra. În varstă de 81 de ani, Regina a făcut această mărturisire oficial, la Palatul Buckingham, la o întalnire cu fotbaliştii echipei londoneze. După cum prezintă tabloidul -The Sun-, Regina Elisabeta a II-a a păstrat tradiţia, deoarece şi Regina Mamă a fost fan al echipei londoneze.
-Se pare că regina urmăreşte fotbal şi ne-a spus că este fan al echipei Arsenal. Părea să ştie exact cine sunt eu şi am avut o discuţie deosebită-, a declarat fotbalistul Cesc Fabregas pentru -The Sun-. Echipa Arsenal a fost invitată la Palatul Buckingham după ce Regina Elisabeta a II-a a fost nevoită să renunţe la participarea la inaugurarea noului stadion al formaţiei londoneze, Emirates, în octombrie 2006. -Majestatea sa iubeşte echipa Arsenal de peste 50 de ani. Regina Mamă era fan declarat al acestei formaţii, mai ales datorită admiraţiei sale faţă de fostul jucător Denis Compton-, a declarat o sursă regală. Regina Mamă i-a mărturisit ataşamentul faţă de echipa Arsenal lui John Pollex, care atunci era elev, în 1955. Cei doi au vorbit despre Compton şi Regina Mamă i-a spus lui Pollex: -Eu sunt fan al echipei Arsenal. Nu ştiai?-
Prinţul Harry, nepotul reginei, şi-a arătat, de asemenea, susţinerea faţă de Arsenal, vizitand atat vechiul stadion al acestei echipe, cat şi noua arenă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















