Home Actualitate De 11 ani deținuții primesc pachete cu droguri și telefoane mobile

De 11 ani deținuții primesc pachete cu droguri și telefoane mobile

DISTRIBUIŢI

Căile și metodele de introducere a stupefiantelor, telefoanelor mobile și cartelelor sim în penitenciare sunt diverse și au o vechime de nu mai puțin de 11 ani. Astfel, potrivit Administrației naționale a Penitenciarelor, primul caz în care s-a descoperit introducerea substanțelor stupefiante într-o închisoare a avut loc în 1999. La momentul acela au fost descoperite substanțe psihotrope ascunse într-un tub de cremă de bărbierit care trebuiau să ajungă la unul din deținuții Penitenciarului Jilava. De altfel, și descoperirea introducerii unui telefon cu o cartelă a avut loc în același an, tot în penitenciarul Jilava. Aparatul mobil fusese ascuns într-o saltea din camera de deținere.
Ulterior acestor prime descoperiri, deținuții, dar și rudele acestora au început să se perfecționeze în materie de ascuns telefoane, dar și droguri. Astfel că, din 1999 și pånă spre sfârșitul lui 2006, drogurile erau trimise cel mai des prin intermediul coletelor poștale. Aceasta era una dintre cele mai sigure căi pentru ca expeditorul să nu fie prins, deoarece era extrem de greu de identificat. În acest context, autoritățile au decis la sfårșitul anului 2006 renunțarea la primirea bunurilor de către deținuți, prin intermediul coletelor poștale, acestea fiind, pånă la momentul dat, metoda de introducere a obiectelor interzise în închisori, potrivit ANP.
Odată cu această modificare legislativă nu a scăzut semnificativ numărul pachețelelor cu droguri sau a telefoanelor mobile introduse în penitenciare, ci s-a diversificat modul în care acestea ajungeau la destinatar. Astfel, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, cele mai multe stupefiante se găsesc acum în conserve, încălțăminte, deodorante, pungi cu sare sau detergent.

Ochii peștilor pot conține droguri

Însă cei cu adevărat ingenioși folosesc ca metodă de introducere a drogurilor în pușcării interiorul legumelor pe care le găuresc la mare artă sau gura unui pește, dar și ochiul acestuia. Ultima inovație în materie este presărarea prafurilor stupefiante pe prăjituri în loc de zahăr pudră. Nici sarmalele nu mai sunt doar o specialitate culinară romånească atunci cånd sunt duse la pachet deținuților, ele devenind astfel o metodă de introducere a stupefiantelor. Alte locuri unde se mai pot găsi stupefiante sunt sub timbrele poștale aplicate pe scrisori, în gulerul sau manșetele cămășilor, sub diferite petice aplicate articolelor de îmbrăcăminte sau chiar în săpun. În cazul telefoanelor introduse clandestin se folosesc batoane de salam, cozonaci, dar și diferite bidoane care au fund dublu. De altfel, tot la acest capitol, se mai practică aruncarea peste gardul închisorii a telefonului în speranța că deținutul destinatar îl va găsi pånă la urmă.
Una dintre explicațiile faptului că deținuții nu se tem să fie prinși cu astfel de obiecte interzise în închisori este aceea că sancțiunile în aceste cazuri sunt foarte restrånse. Potrivit reglementărilor, unui deținut prins în fapt i se poate suspenda dreptul de a primi pachete pe o perioadă de timp sau poate fi izolat pentru maxim 10 zile.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.