Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei monitorizează România de şapte ani pentru implementarea modificărilor legilor siguranţei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a condamnat Guvernul de la Bucureşti pentru încălcarea dreptului la viaţă privată a lui Aurel Rotaru, după cum se arată într-o analiză Mediafax. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie interimară privind implementarea de către România a deciziei CEDO din mai 2000, în cazul Rotaru, hotărâre în care Curtea constată că legea română nu a impus limite suficient de precise autorităţilor în activităţi de securitate naţională. Judecătorii Curţii Europene au arătat că existenţa serviciilor secrete este necesară, dar activitatea lor de obţinere şi stocare de informaţii cu caracter personal şi difuzarea acestora trebuie să se facă sub controlul drepturilor fundamentale ale individului, cum ar fi dreptul la viaţa privată.
Astfel, Curtea de la Strasbourg a sugerat revizuirea Legii Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi a Legii -Ticu- privind accesul la dosarele Securităţii.
Recomandările Curţii Europene cuprinse în sentinţele de condamnare a unui stat sunt urmărite de către Comitetul de Miniştri al CE, pentru a vedea dacă sunt corectate acele carenţe ale legilor din ţările condamnate.
Comitetul a cerut autorităţilor române să adopte rapid noi reforme legislative necesare pentru a răspunde criticilor făcute de CEDO în legătură cu sistemul de strângere şi stocare de informaţii de către serviciile secrete.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















