Home Actualitate Sa mori din dragoste de… munca

Sa mori din dragoste de… munca

DISTRIBUIŢI

Peste o sută de foşti colegi, prieteni şi apropiaţi ai Ralucăi Stroescu, dar şi ploieşteni care au văzut la televizor reportaje despre cazul acesteia au venit la cimitirul Viişoara din Ploieşti, pentru a aprinde lumânări şi a-i aduce flori tinerei. Foştii colegi ai acesteia, care încă mai lucrează în companii multinaţionale nu au dorit să discute cu presa despre Raluca şi despre ceea ce i s-a întâmplat, însă doi foşti angajaţi ai unor astfel de companii, colegi cu acesta în perioada în care lucra la Vodafone, au relatat că era o persoană -cu un extraordinar bun simţ, foarte dedicată muncii şi foarte ambiţioasă-. Cătălin Ceauşu, care a lucrat în aceeaşi echipă cu Raluca Stroescu la Vodafone, a declarat că a întâlnit-o pe fată în urmă cu câteva luni, dar aceasta era atât de schimbată şi de slăbită, încât nu a recunoscut-o. Pe de altă parte Ceauşu, care acum nu mai lucrează în nici o companie multinaţională, a afirmat că munca depusă în astfel de firme este mult prea mare, iar salariile sunt mici comparativ cu volumul de muncă. Potrivit tânărului, din informaţiile pe care le are el, sâmbătă reprezentanţii firmei la care lucra au încercat să o contacteze pentru a o chema la serviciu. Întrucât fata nu a fost de găsit, duminică unul dintre colegi s-a dus la domiciliul acesteia unde a găsit-o moartă. Ceauşu a mai spus că în urmă cu câteva săptămâni, tânăra a acuzat probleme de sănătate, dar nu a mers la medic tot din lipsă de timp.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.