Într-o analiză postată pe site-ul organizaţiei elveţiene ISN Security Watch, soluţia crizei politice din Romania nu este referendumul privind suspendarea şefului statului, ci organizarea unor noi alegeri parlamentare.
În analiză se arată că, deşi Băsescu va caştiga referendumul, victoria sa electorală nu va soluţiona criza puternică din Romania. Asta deoarece, odată revenit la putere, va fi imobilizat de Parlament. În articol se spune că Romania are un Guvern fără susţinere, care are nevoie pentru orice iniţiativă de sprijinul incert al PSD, care ar putea continua să submineze actualul guvern în scopul distrugerii lui la momentul oportun. În analiza ISN Security Watch, principalul motiv al crizei din Romania este disputa politică dintre Băsescu şi Tăriceanu, provocată de alegerile anticipate şi de retragerea trupelor din Irak. În afară de acestea, un alt motiv ar fi reformele preşedintelui care au vizat interesele multor politicieni, mulţi dintre ei aparţinand PSD. Articolul subliniază că revenirea la putere a lui Traian Băsescu depinde de popor, însă capacitatea sa de a conduce depinde de sprijinul celorlalte partide.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















