Home Actualitate Trustul lui Vintu dezinformeaza grosolan opinia publica

Trustul lui Vintu dezinformeaza grosolan opinia publica

DISTRIBUIŢI

Consiliul Naţional al Auiovizualului a trimis o somaţie trustului de presă deţinut de Sorin Ovidiu Vîntu. Ralu Filip a acuzat faptul că redacţiile patronate de SOV dezinformează. În cauză este ştirea conform căreia Traian Băsescu nu va avea posibilitatea să se exprime pe posturile publice de televiziune şi radio, în timpul campaniei electorale. Preşedintele CNA a declarat că a fost sunat de Traian Băsescu, care a spus că este -siderat- de ştirea difuzată de trustul menţionat. -Nu cred că este o greşeală (…). Le spui treaba asta (că Traian Băsescu poate să se exprime pe timpul emisiunilor Tribuna Partidelor şi Antena Partidelor, pe timpul cedat de orice formaţiune politică – n.r) şi ei tot spun i s-a pus botniţă-, a declarat Ralu Filip. -La ora 20.00 am vorbit cu doi oameni (din grupul media controlat de Vîntu-n.r) şi totuşi a fost lăsat crawl-ul cu ştirea în care se spune că Traian Băsescu nu poate să se exprime la posturile publice. Are o problemă, (agenţia de ştiri patronată de Vîntu – n.r) îmi atribuie termeni pe care eu nu-i folosesc-, a conchis Ralu Filip. Avînd în vedere că, potrivit informaţiilor noastre, afacerile lui SOV sunt de fapt afaceri acoperite ale SRI, să înţelegem din atitudinea trsustului de presă patronat de controversatul afacerist că SRI pune umărul la dezinformarea opiniei publice?

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.