Home Actualitate Margaret Thatcher, omagiată pe banii locuitorilor din Lupeni

Margaret Thatcher, omagiată pe banii locuitorilor din Lupeni

DISTRIBUIŢI

Un scandal de proporții s-a iscat la primăria din Lupeni, după ce localnicii au aflat modul în care sunt risipiți banii publici. ?ê?£apte angajați ai primăriei au plecat în Marea Britanie, la funeraliile fostului premier Margaret Thatcher, iar deplasarea lor a costat bugetul local peste 7.000 de euro. Dacă acesta a fost motivul recunoscut inițial de reprezentanții instituției, mesajul a fost modificat după ce chestiunea a devenit publică. Oficial, cei șapte slujbași la stat au plecat în Marea Britanie pentru a se specializa în domeniul protecției civile, la un schimb de experiență pentru apărarea contra inundațiilor și, ca o coincidență, se vor în toarce în țară după ziua de miercuri când va avea loc înmormântarea ”Doamnei de Fier.”
Vestea a făcut repede ocolul municipiului Lupeni, care are aproximativ 31.600 de locuitori, iar localnicii sunt indignați pentru că visteria orașului este goală, iar banii de la primărie puteau fi folosiți pentru repararea drumului principal, ciuruit de gropi. Mai mult, o parte din conturile Primăriei sunt blocate, pentru că instituția are restanțe mari la plata sumelor datorate Direcției de Finanțe Publice.
Margareth Thatcher a murit acum o săptămână, în urma unui atac cerebral. Fostul premier al Marii Britanii, în perioada 1979-1990 avea 88 de ani.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.