Cântăreaţa americană Britney Spears a susţinut primul concert din ultimii trei ani, într-un club de noapte din oraşul San Diego, Statele Unite, transmite Reuters.
Potrivit presei locale, concertul a durat 15 – 20 de minute şi nu a constituit o surpriză pentru că speculaţiile în legătură cu acest eveniment apăruseră deja de cateva zile.
Spears a fost întampinată în San Diego de mai mulţi paparazzi agresivi şi fani încantaţi de prezenţa ei.
Purtand o perucă neagră şi o ţinută sexy, Britney a cantat cinci melodii din repertoriul ei şi a adresat puţine cuvinte fanilor, potrivit martorilor prezenţi la eveniment.
Spears, în varstă de 25 de ani, care a cunoscut celebritatea în 1999 cu melodia -Baby One More Time-, a vandut peste 70 de milioane de albume în lumea întreagă înainte de a lua hotărarea de a face o pauză în carieră în urmă cu aproape doi ani, pentru a se dedica familiei. Cantăreaţa s-a căsătorit în 2004 cu dansatorul şi cantăreţul de rap aspirant Kevin Federline şi a născut doi copii.
În această perioadă, realizările profesionale au fost umbrite de problemele personale. Cantăreaţa nu a mai lansat un album din 2003. Între timp, rivalii săi din muzica pop Christina Aguilera şi Justin Timberlake au avut parte de un imens succes.
În februarie, cantăreaţa a fost internată într-o clinică de dezintoxicare. Înainte de a se interna, Britney s-a ras pe cap sub obiectivele camerelor video ale paparazzilor, fapt care a starnit întrebări în presă privind starea ei mentală. În timpul tratamentului, starul muzicii pop a asistat la întalnirile Alcoolicilor Anonimi.
Potrivit surselor apropiate starului muzicii pop, Spears lucrează la realizarea cel de-al cincilea album împreună cu cantăreţul de R&B Ne-Yo şi producătorul suedez Max Martin.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















