
Luptătorii SIIAS, sprijiniți de echipe din Bulgaria, Cipru și Grecia, au participat, miercuri, în București, la o simulare care urmărește salvarea pasagerilor unui autobuz deturnat de patru teroriști, exercițiul având loc simultan în alte opt țări, după scenarii diferite, potrivit Poliției Române.
„Exercițiul se desfășoară pe baza unui scenariu comun, simultan în nouă țări, acestea fiind sprijinite de trei structuri de intervenție din țările vecine sau apropiate. La exercițiul efectuat în țara nostră participă, alături de Serviciului Independent de Intervenții și Acțiuni Speciale (SIIAS), echipe din Bulgaria, Grecia și Cipru“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
?ê?£eful SIIAS, comisarul șef Teodor Stanca, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că simularea face parte dintr-un exercițiu internațional, care se va desfășura simultan în Norvegia, Estonia, Olanda, Portugalia, Belgia, Italia, Austria, Slovacia și România.
„Acest exercițiu este, prin amploarea lui, fără precedent. Potrivit scenariului, este vorba despre o răzbunare a unor organizații teroriste, ca răspuns la o serie de acțiuni ample, derulate la nivel european, soldate cu arestări și confiscări de bunuri. În cazul României, teroriștii atacă inițial obiective din mai multe orașe, plănuind apoi un atentat în București, rămas vulnerabil ca urmare a faptului că trupele de intervenție sunt implicate în alte acțiuni. În acest context, cerem sprijinul colegilor din Bulgaria, Grecia și Cipru“, a explicat comisarul șef Stanca.
?ê?£efului SIIAS a precizat că, potrivit scenariului, patru teroriști reușesc să deturneze un autobuz, iar 23 de călători sunt luați ostatici. Răpitorii cer câte un milion de dolari pentru fiecare om eliberat și o declarație a „ministrului european pentru justiție“. În cazul în care până joi, ora 1.00, cererile nu le sunt îndeplinite, teroriștii urmează să omoare ostaticii.
Din acest moment, urmează o cursă contra cronometru prin centrul Bucureștiului, în care autobuzul este urmărit pe traseul Arcul de Triumf – Kiseleff – Calea Victoriei – Piața Constituției – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei și de aici înapoi la Arcul de Triumf. În tot acest timp, negociatorii Poliției Capitalei încearcă în permanență să-i convingă pe răpitori să elibereze călătorii, potrivit scenariului simulării care urmează să aibă loc miercuri seară.
„Zona de acțiune va fi închisă publicului pentru va simula cât mai bine o situație reală, în care se caută, pe de o parte, protejarea civililor și pe de altă parte protejarea informațiilor“, a mai spus șeful SIIAS.
Exercițiul de intervenție în cazul unor atacuri teroriste asupra unor clădiri sau mijloace de transport, în cadrul cărora este luat un număr mare de ostatici, urmărește pregătirea și antrenarea în comun a structurilor de intervenție, verificarea interoperabilității mijloacelor de intervenție și a tacticilor de acțiune, precum și îmbunătățirea cooperării în prevenirea și combaterea infracționalității și a terorismului.
Pentru această simulare au fost mobilizate aproximativ o sută de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. Pe lângă reprezentanții SIIAS, la simulare vor participa polițiști de la Direcția Rutieră, Direcția de Ordine Publică, Direcția de Investigații Criminale, Direcția de Operațiuni Speciale, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Institutul Național de Criminalistică, Unitatea Centrală de Analiza Informațiilor, de la Brigada Rutieră a Capitalei, negociatori, precum și jandarmi și lucrători de la structurile pentru situații de urgență.
Totodată, în timpul exercițiului zona a fost survolată și de un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, managementul operațiunii fiind realizat în Centrul de Comandă al Ministerului Afacerilor Interne.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















