După mai multe încercări şi dezamăgiri, Mădălina Manole a reuşit, la varsta de 40 de ani, să rămană însărcinată. Deşi a ştiut de foarte multă vreme ca nu poate să conceapă, cantăreaţă nu a renunţat să încerce, şi după mai multe tratamente de fertilizare in vitro, Mădălina şi-a împlinit visul. După ce casnicia cu Serban Georgescu s-a încheiat la tribunal, Madalina şi-a promis să nu se mai recăsătorească. Convingeri care se vor schimba cu siguranţă o dată cu aflarea fericitei veşti. Solista va grăbi probabil nunta cu Mircea Petru, fost clăpar la Talisman, actualmente sunetist la PRO TV. Căsătoria celor doi a fost amanată de mai multe ori din cauza faptului că i-au dorit pe Andriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană ca naşi, iar aceştia au trecut printr-o perioadă mai -zbuciumată-. Certurile soţilor s-au dovedit a fi doar un proiect mediatic pentru ca -publicaţiile pe care le deţinem să aibe vanzări mai mari-, a declarat Silviu Prigoană. Apoi, nunta planificată în primăvară a fost contramandată din cauza decesului Şerban Georgescu, fostul soţ al Mădălinei timp de 15 ani. Deşi aceasta nu a participat la înmormantarea compozitorului care a lansat-o, apropiaţii au spus că -fata cu părul de foc- a fost foarte marcată de acest eveniment nefericit. La aflarea veştilor, Eniko Bartas, vaduva lui Georgescu, a spus ironic: -Nu pot decat să fiu beată de fericire. Aş conduce-o chiar eu la altar să fiu sigură că se mărită-. În continuare, Mădălina anunţă că va lansa un CD într-un nou stil, la care lucrează de nu mai stim caţi ani.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















