Preşedintele Traian Băsescu este convins că cei 322 de parlamentari ai PNL, PSD, UDMR, PC şi PRM care au votat suspendarea s-au unit din teamă că Justiţia a început să nu mai fie sub influenţă politică. Ieri, în cadrul unei dezbateri, Băsescu s-a declarat dezamăgit de PNL, căci a crezut -în Alianţa PNL-PD-, dar şi de UDMR. Preşedintele a dezvăluit că -Marko Bela (liderul UDMR – n. red) a venit la mine revoltat că a fost chemat la Parchet (într-un dosar privind drepturile de autor – n. red)-. Băsescu a adăugat că -Marko mi-a zis că cercetarea lui Nagy este văzută în exterior drept un atac la UDMR-. Pe langă Marko Bela şi Zsolt Nagy – cel din urmă fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi de trădare prin transmitere de secrete de stat – şi senatorul UDMR Verestoy Attila are un dosar de corupţie înregistrat la DNA cu numărul 218/2006.
-Cel mai mare catalizator al coaliţiei PNL-PSD-UDMR-PRM-PC este faptul că Parchetele au început să-şi facă treaba.- Aceasta este convingerea preşedintelui Traian Băsescu, suspendat de către cei 322 de parlamentari ai coaliţiei antiprezidenţiale. -Alt element ce a nemulţumit a fost condamnarea comunismului-, a precizat Băsescu, adăugand încă un element de supărare a partidelor: -Am avut atitudine tranşantă în privinţa neregulilor din energie. Acolo este un sistem mafiot de tip politico-economic-. -Marea miză a acestei acţiuni politice a fost scoaterea lui Macovei din guvern şi scoaterea preşedintelui de pe scena politică-, a declarat preşedintele, subliniind că -împreună cu Macovei am încercat să izolăm justiţia de influenţa politică-. În acest context, Băsescu s-a întrebat retoric: -Care au fost momentele în care eu am jignit instituţii sau guverne? Cand am încălcat Constituţia şi ce articole am încălcat? -.
-Marko Bela a venit la mine revoltat-
În cadrul dezbaterii de ieri de la Grupul pentru Dialog Social, Traian Băsescu a dezvăluit că liderul UDMR, Marko Bela, i s-a plans că este cercetat din cauza unor drepturi de autor. -Marko Bela a venit la mine, revoltat că a fost chemat la Parchet. I-am spus: <Domnule preşedinte, nu pot să sun la nimeni>. Aceeaşi placă la Zsolt Nagy, Marko mi-a zis că cercetarea lui Nagy este un atac la UDMR.-, a afirmat Traian Băsescu. Marko Bela a negat, declarand că niciodată nu a discutat despre dosarul său privind drepturile de autor şi nu i-a cerut să intervină.
Formarea unui partid de dreapta
Ideea formării unui partid puternic, de dreapta, readusă în discuţie zilele trecute de către liderul PLD, Valeriu Stoica, a fost susţinută şi de către Traian Băsescu: -este absolut necesară crearea unui partid de dreapta care să coaguleze voturile de dreapta-. În acest context, Băsescu a precizat că -am avut, împreună cu PNL, în proiect un partid de centru-dreapta, dar Patriciu a zis nu. Iar toţi susţinătorii liberali ai acestui proiect au fost eliminaţi-. -Voi încerca să formez o majoritate parlamentară după referendum, care să sprijine proiectul de reformare a clasei politice-, a adăugat Băsescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















