Discuţiile privind cererea ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu (foto), de suspendare din funcţie a procurorului Doru Ţuluş, cel care a întocmit rechizitorii grele precum -Loteria- sau dosarul -Morega-, au fost amânate de Secţia de procurori a CSM. Înaintea discuţiilor, procurorul general Laura Codruţa Kovesi, prezentă la şedinţă, a încercat să tragă un semnal de alarmă, cerând să se explice motivele pentru care această solicitare trebuie dezbătută de urgenţă, în condiţiile în care cererea a fost făcută în aceeaşi zi şi a fost motivată de ministru prin faptul că procurorul ar fi ineficient. Şi acest lucru în condiţiile în care Ţuluş, de aproximativ un an de zile de când este şeful Secţiei a II-a Penală a DNA, a instrumentat aproape 20 de dosare de corupţie în care sunt cercetaţi înalţi demnitari şi funcţionari publici. Problema se pare că a apărut în momentul în care şi liderul PC Dan Voiculescu a fost pus sub învinuire în dosarul Loteria, pentru că la numai o lună de la eveniment, -justiţiarul- Chiuariu decide să-l suspende pe procuror de dragul jocurilor politice. Şi culmea este că deşi Chiuariu susţine că Ţuluş e -ineficient-, procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, apreciază drept -foarte bună- activitatea anchetatorului aproape suspendat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















