
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a mers, luni, la Deveselu (Olt), unde s-a arătat mulțumit de „gardul de tip NATO“ care împrejmuiește baza militară, în condițiile în care la ultima vizită a cerut înlocuirea acestuia întrucât era făcut din sârmă ghimpată.
Ministrul Mircea Dușa a vizitat baza militară de la Deveselu, survolând zona cu un elicopter al MApN pentru a inspecta gardul unității, dar și drumul de patrulare care urmează să fie făcut în zonă.
Dușa a mers și în interiorul bazei, spunând că este mulțumit că gardul care împrejmuiește baza militară a fost schimbat, iar lucrările la acesta au fost finalizate, deși termenul limită era 2014.
„Partea română asta avea datoria să facă, să asigure împrejmuirea bazei de la Deveselu cu un gard, dar și să realizeze un drum de patrulare în perimetrul bazei. La ultima mea vizită aici am fost nemulțumit de tipul de gard folosit, am schimbat documentația și am cerut înlocuirea cu un gard de tip NATO. Așa cum vă spuneam, acum observ că acest gard s-a finalizat, suntem cu mult înainte de termen, acesta fiind estimat în cursul anului 2014, dar iată că s-a făcut. De asemenea, am vrut să verific calitatea drumului și modul în care au fost realizate rigolele de scurgere a apelor pluviale. Gardul este realizat complet, la drum încă se lucrează, astfel încât în cel mai scurt timp lucrările părții române să fie asigurate și să poată veni americanii să realizeze partea lor de lucrări, la pavilioane și la baza propriu-zisă“, a declarat Dușa.
Întrebat când ar putea începe lucrările părții americane, Dușa a răspuns că este posibil „chiar luna viitoare“.
„Estimăm cât mai curând posibil, chiar luna viitoare. Partea americană ar putea începe lucrările la activitățile lor, în timp ce partea română va continua cu activitățile de iluminat, supraveghere video (n.r. – în zona gardului) și al unor pavilioane“, a precizat Dușa.
Dușa nu a menționat când ar putea sosi primii militari americani și nici unde ar putea locui, afirmând că aceasta nu este una dintre „prerogativele“ părții române.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















