
Numărul accidentelor grave în care au fost implicați copii a scăzut, în anul școlar 2009-2010, la 1.420, față de 1.562 în anul școlar anterior, iar numărul deceselor s-a redus de la 145 la 134, fiind înregistrați totodată cu 106 răniți grav mai puțin, potrivit unei statistici a IGPR. Astfel, sursa citată precizează că în anul școlar 2008-2009 au fost răniți grav în accidente 938 de copii, iar în anul școlar care s-a încheiat în iunie 2010 s-au înregistrat cu 106 mai puțini. Totodată, și numărul infracțiunilor sesizate în zona unităților de învățământ preuniversitar s-a redus în anul școlar care tocmai s-a încheiat, față de perioada similară a anului trecut. Astfel, au fost sesizate cu 23,9% mai puține infracțiuni, numărul faptelor penale săvârșite de către elevi a scăzut cu 33,12%, iar numărul de elevi victime s-a redus cu 8,5%. De asemenea, în urma analizării locului producerii infracțiunilor, a reieșit că numărul infracțiunilor sesizate în zona adiacentă școlilor a cunoscut o scădere de 36,6%, iar numărul infracțiunilor săvârșite de către elevi în afara unităților de învățământ a scăzut cu 9,48%. Mai mult, numărul elevilor victime în afara unităților de învățământ a fost mai mic cu 31,6% decât în anul școlar anterior.
Liceenii sfătuiți să nu intre în anturaje dubioase
În ceea ce privește faptele comise în incinta școlilor, au fost sesizate cu 8% mai puține infracțiuni, numărul infracțiunilor comise de elevi înregistrând o scădere de 25,5%, însă cazurile în care elevii au fost victime ale infracțiunilor a crescut cu 13,8%. Infracțiunile de furt reprezintă jumătate din totalul faptelor înregistrate, 25% sunt infracțiuni de lovire sau alte violențe sesizate, iar cele de tâlhărie sunt de 3%, potrivit datelor Poliției Române. Polițiștii recomandă părinților să comunice cu copii, să fie fermi cu aceștia, fără să fie totuși agresivi, dar și să se intereseze de situația școlară a acestora și să le cunoască anturajul. Totodată, elevii sunt sfătuiți să nu intre în anturaje dubioase și să fie prudenți în ceea ce privește persoanele nou-cunoscute. Pentru prevenirea infracțiunilor în mediul școlar, Poliția Română a derulat, în timpul anului școlar 2009-2010, în comun cu reprezentanții unităților de învățământ, peste 23.000 de acțiuni preventive.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















