Radu Bolgiu are mari sanse sa nu mai fie extradat niciodata din Spania, in ciuda eforturilor facute de autoritatile de la Bucuresti. Mai mult decit atat, atitudinea ingaduitoare a autoritatilor de la Madrid este perfect motivata, deoarece cel mai cautat hot de masini din Romania i-a dat in judecata pe oamenii legii care l-au arestat. -Boso- nici nu s-a trezit bine din coma, ca a si inceput sa aplice o schema pentru a scapa de cei 13 ani de inchisoare ce il asteapta in tara. Surse din IGP vorbesc si despre o suma destul de consistenta pe care infractorul a pus-o la bataie, iar in momentul acesta se vorbeste si de niste bani pe care politisti din Alicante ii au de achitat lui Radu Bolgiu pentru ca l-au impuscat in cap.
Pe 23 decembrie 2003, politistii din Alicante l-au impuscat in cap pe Radu Bolgiu in vreme ce acesta conducea o masina despre care se credea ca este furata. Initial, ei nu au realizat ca se gasesc fata in fata cu cel mai cautat infractor din Romania. Abia pe 5 ianuarie, acest an, ei au comunicat autoritatilor de la Bucuresti ca l-au prins pe -Boso-, dar acesta se afla in coma si nu putea fi transportat in tara.
Spaniolii, oscilanti in cazul Bolgiu
La doua zile dupa ce politistii romani sarbatorisera prinderea lui Bolgiu au aparut pimele semne de intrebare cu privire la momentul in care el urma sa fie adus in tara. Prima data, autoritatile spaniole au vorbit despre faptul ca acesta trebuie sa fie mai intai cercetat pentru mai multe infractiuni pe care el le-a comis pe teritoriul Spaniei. De asemenea, din Madrid veneau tot mai multe semnale care faceau ca extradarea lui -Robocop- sa fie pusa sub semnul intrebarii. Ministerul Justitiei din Spania lasa sa se inteleaga faptul ca Radu Bolgiu ar putea fi chiar condamnat pentru faradelegile pe care le-a comis in strainatate.
Vazind ca atitudinea autoritatilor spaniole este dubioasa, pe 5 martie 2004, Ministerul Justitiei a trimis cererea de extradare insotita de documente judiciare justificative. Desi cel mai mediatizat hot de masini avea de executat o pedeapsa de 13 ani de inchisoare, cererea de aducere in tara era formulata pentru finalizarea anchetei intr-un dosar aflat la Parchetul Tribunalului Bucuresti, in care procurorii au emis, in 6 martie 2001, un mandat de arestare, intrucat inculpatul s-a sustras de la urmarirea penala, parasind Romania.
-Boso- cere doua milioane de dolari de la statul spaniol
Pe 19 august, Ministerul Administratiei si Internelor a trebuit sa recunoasca faptul ca spaiolii refuza sa il extradeze pe Radu Bolgiu. Oficialii MAI spuneau la momentul respectiv ca autoritatile de la Madrid invocau motive umanitare pentru a refuza extradarea. Cu toate acestea, se pare ca existau si unele vicii de procedura, deoarece vechiul mandat de arestare in cazul romanului nu mai era legal, fiind emis de procurori inainte de adoptarea noii Constitutii, ceea ce oferea dreptul de a emite astfel de mandate exclusiv judecatorilor.
Mai multe decat atat, proprietarul masinii pe care o conducea Radu Bolgiu in momentul in care a fost impuscat in cap de politistii din Alicante si-a retras plangerea. Surse din politie spun ca el ar fi primit un cadou de 100.000 de euro pentru aceasta actiune, dar cert este ca a declarat ca ii imprumutase masina lui -Boso- si ca era prieten cu acesta.
Dupa o asa intamplare, infractorul a gasit de cuviinta sa ceara despagubiri de doua milioane de euro politiei din Spania. In aceste conditii, extradarea sa este aproape imposibila. Pe de o parte el trebuie sa stea in tara respectiva pana la terminarea procesului, iar pe de alta parte autoritatile spaniole au mari sanse sa piarda in justitie si vor sa ajunga la o intelegere cu urmaritul international.
Profil de infractor
Radu Alexandru Bolgiu are la activ 49 de talharii, el devenind celebru dupa ce a furat masina ambasadorului Republicii Yemen la Bucuresti cu tot cu fiica acestuia, care dormea pe bancheta din spate. El a fost condamnat la 13 ani de inchisoare, dar la momentul respectiv nu se mai afla in tara. In grupul sau de infractori au actionat, in general, tineri de bani gata. Radu Bolgiu a avut o idila cu fosta sotie a lui Adrian Mutu, Alexandra Dinu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















