Aşteptat de unii cu speranţă, de alţii cu îngrijorare, procesul de schimbare a liderilor europeni a atins, se poate spune, apogetul. Mai întâi a fost Germania – venirea Angelei Merkel, o femeie în fruntea Guvernului, constituind o premieră în istoria acestui foarte important stat membru al UE. A urmat Franţa – fostul preşedinte Jacques Chirac va preda la 16 mai cheile Palatului Elysee mult mai tânărului Nicolas Sarkozy. În sfârşit, primul ministru al Marii Britanii, Tony Blair, şi-a anunţat retragerea, succesorul cel mai posibil la conducerea laburiştilor şi implicit a cabinetului fiind considerat actualul ministru de Finanţe, Gordon Brown. Ultima pe listă ar fi Rusia, care, chiar dacă nu face parte nici din UE, nici din NATO, influenţează puternic, prin valoarea ei de pion strategic, jocurile politice nu doar din UE, dar şi din lume: anul viitor, Vladimir Putin va părăsi Kremlinul. Încă nu se ştie cine-i va succede la putere. Sunt schimbări care, fără doar şi poate, vor aduce modificări esenţiale în structura politicii externe mondiale. De ce natură vor fi ele? Nu trebuie uitat că Franţa şi Marea Britanie se numără printre -greii- Uniunii Europe, având totodată un cuvânt greu de spus pe arena internaţională. Aseară, Sarkozy se pregătea să-l primească la Paris pe Tony Blair. O întrevedere menită, în opinia analiştilor, să limpezească unele din necunoscutele momentului. Înainte de toate, estimau comentatorii de presă, fiind vorba de poziţia faţă de politica europeană şi faţă de Statele Unite. Spre deosebire de Chirac, care a preferat să păstreze o oarecare distanţă faţă de administraţia de la Washington, în special după intervenţia americană în Irak, Marea Britanie a rămas tot timpul alături de Casa Albă, atitudine pentru care Blair a plătit cu o scădere drastică a popularităţii sale. Ce se va întampla însă pe viitor? Deocamdată, orice concluzii definitive sunt premature. O oarecare perioadă de timp, lucrurile vor urma cursul actual. Schimbările se vor produce pe parcurs, din mers. O adaptare treptată. Mai ales că la sfarşitul anului viitor sunt prezidenţialele americane. Altfel spus, pană la instalarea viitorului locatar al Casei Albe, pe vectorul american nu vor avea loc prefaceri majore. Aşa afirmă, în orice caz, analiştii de pe ambele maluri ale Oceanului. În schimb, pană atunci, vor putea fi rezolvate alte chestiuni – poziţia faţă de Rusia, faţă de China, Turcia, politica energetică etc. Experţii francezi nu sunt tentaţi să încline spre o reorientare veritabilă a politicii externe a Parisului sub preşedinţia lui Sarkozy. Cel mai probabil, se va merge pe o punctare a anumitor segmente ale acestei politici. Dar multe vor depinde de întrevederea cu Blair, precum şi apropiatul summit G8 din primele zile ale lunii iunie, din Germania. În prezent, Berlinul, ca deţinător al preşedinţiei rotative a UE şi a Grupului celor opt state puternic industrializate, este cel care dă tonul în treburile UE. Ieri, preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, a declarat că îl va regreta pe Tony Blair, dar că este dispus să colaboreze cu Gordon Brown. În ce-l priveşte pe Sarkozy, prima lui deplasare la Washington în calitate de şef al statului este prevăzută pentru luna iulie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
