Maxi-taxiurile si minievaziunea fiscala

Bucurestiul este caracterizat de o aglomeratie perpetua, din ce in ce mai insuportabila atat pentru posesorii de autovehicule, obligati zilnic sa lupte cu traficul foarte intens, cat mai ales pentru calatorii din mijloacele de transport in comun, care se confrunta mereu cu aceeasi inghesuiala, la orice ora din zi. In ce priveste aglomeratia din trafic, nu putem acuza, astazi, pe nimeni, fara sa ne gandim la faptul ca reteaua de strazi a Capitalei a fost proiectata intr-o alta epoca, pentru un numar mult mai mic de autovehicule, comparativ cu cele peste doua milioane, cate sunt in prezent. Problema se complica insa daca ne gandim ca, in majoritatea cazurilor, largirea acestor artere de circulatie este aproape imposibila din cauza constructiilor, si ele mostenite din trecut, care nu permit acest lucru. In ce priveste aglomeratia de pe autobuzele RATB-ului, putem da vina pe numarul insuficient al acestora. Lucrurile stau totusi putin diferit, daca luam in consideratie existenta unei categorii importante a populatiei care si-a facut un obicei din a calatori cu RATB-ul fara a plati costul aferent calatoriei, contribuind insa, din plin, la aglomeratia specifica autobuzelor.

Ca o alternativa la mijloacele de transport ale RATB-ului, s-au infiintat maxi-taxiurile, menite sa preia surplusul de calatori al regiei de stat. Cu timpul, acestea au acaparat total anumite trasee, ceea ce a avut drept consecinta desfiintarea liniilor RATB aferente, devenite neprofitabile. Faptul ca aceste linii nu mai exista nu este o problema pentru cei care calatoreau pe baza de bilet, costul unei calatorii cu microbuzul fiind, in general, aproape acelasi cu cel al unui bilet de autobuz. Nemultumiti sunt insa cei care aveau abonament lunar pe RATB, operatorii microbuzelor neoferind aceasta facilitate. De fapt, majoritatea acestor transportatori incaseaza suma aferenta unei calatorii fara a elibera vreo dovada pentru achitarea acesteia.

Si, aici, nu mai au acces calatorii fara bilet, soferii microbuzelor fiind foarte vigilenti in ce piveste achitarea taxei aferente calatoriei. Daca in cadrul unui eventual control s-ar verifica numarul de bilete eliberate, s-ar putea trage concluzia ca in aceste microbuze nu s-a mai urcat nimeni de foarte multa vreme. Aceasta varianta este insa exclusa din start, intrucat maxi-taxiurile respective se dovedesc, mai mereu, neincapatoare. Asta inseamna ca transportatorii respectivi obtin, zilnic, sume importante de bani, fara ca cineva sa poata dovedi acest lucru. Ne-am putea intreba daca ceea ce fac acesti transportatori poate fi considerata concurenta neloiala fata de RATB. La prima vedere, nu poate fi vorba de asa ceva, atat timp cat pretul unei calatorii cu un astfel de microbuz este cu doar cateva mii de lei mai ridicat decat cel al unui bilet RATB, in functie de lungimea traseului. Ceea ce fac acesti transportatori, neeliberind bilete de calatorie, este evaziune fiscala -curata-. Si fac asta fara nici un fel de jena atat fata de calatori, cat mai ales fata de stat. Adevarata problema cu aceste microbuze ar trebui sa fie a autoritatilor, care nu vor putea percepe o taxa echivalenta cu numarul real al calatorilor, atat timp cat acestia nu primesc niciodata bilet de calatorie. Acest lucru ar fi foarte usor de depistat, in conditiile in care autoritatile si-ar da in vreun fel interesul. De ce nimeni nu face nimic in aceasta problema? Raspunsul cel mai simplu ar fi ca cei care ar trebui sa-i controleze pe soferi isi au partea lor din aceasta -afacere-. Pe de alta parte, se pare ca autoritatile sunt preocupate prea mult de mentinerea unui climat macroeconomic stabil, in vederea inevitabilei integrari europene, fara a lua in seama numarul mare al unor astfel de probleme -marunte-. Si totusi, cum ramane cu minievaziunea fiscala care are loc, zilnic, pe toate traseele maxi-taxiurilor bucurestene? Mini-mini, dar in buzunarele soferilor de maxi-taxi si ale protectorilor acestora se aduna, astfel, sume frumoase.