Funcţionarii publici afiliaţi la Alianţa SED LEX sunt nemulţumiţi de cuantumul punctului valoric pe baza căruia se calculează salariile şi cer Ministerului de Interne refacerea grilei de salarizare, astfel încât să fie reduse diferenţele dintre salariile cele mai mari şi cele mai mici. Aceştia vor reluarea discuţiilor deoarece nu s-a ajuns la nicio înţelegere cu Ministerul de Interne în ceea ce priveşte valoarea punctului şi grila de salarizare. Mai mult, funcţionarii sunt nemulţumiţi deoarece între valoarea minimă şi cea maximă sunt foarte mari diferenţe, iar valoarea punctului nu a fost stabilită cu MAI şi Ministerul Finanţelor. Însă Ministerul de Interne a anunţat că proiectul de lege este gata şi poate fi trimis la Parlament spre promulgare. -Cerem reluarea discuţiilor pe tema proiectului de lege privind valoarea punctului pe baza căruia se calculează salariile, ca să ştim cum încadrăm oamenii pe salarii pentru viitor-, a declarat liderul SED LEX, Vasile Marica. Deocamdată nu există un calendar al protestelor, dar acestea pot fi declanşate în orice moment. Sindicaliştii cer în acelaşi timp plata primelor de vacanţă, neacordate funcţionarilor publici.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















