Home Actualitate Reduceri salariale de până la 3.000 de lei de persoană, la Complexul...

Reduceri salariale de până la 3.000 de lei de persoană, la Complexul Energetic Oltenia

DISTRIBUIŢI

Aproximativ 1.000 de angajați din rândul personalului TESA de la Complexul Energetic Oltenia au primit, luni, fluturașii de salarii cu reduceri de până la 3.000 de lei, lideri sindicali acuzând de abuzuri administrația, care susține, la rândul său, că au fost reduse cu 50% și salariile directorilor.
Sindicatul Energia Rovinari a dat publicității, luni, un comunicat de presă prin care își îndeamnă membrii să nu semneze actele adiționale ale contractului colectiv de muncă prin care sunt operate reducerile salariale.
"Având în vedere abuzurile nemaiîntâlnite în sistemul energetic, prin modificarea unilaterală a nivelurilor de salarizare având drept scop o reducere mascată a salariilor, sub lozinca ierarhizării în funcție de importanța locului de muncă, aducem la cunoștința membrilor noștri de sindicat că Sindicatul Energia Rovinari nu susține poziția administrației privind modificarea actelor adiționale având drept scop diminuări salariale", se arată în comunicatul de presă al Sindicatului Energia Rovinari.
În același comunicat se menționează că pentru a nu crea nemulțumiri printre toți angajații CE Oltenia administrația va opera astfel de diminuări salariale etapizat, primii cărora le-au fost micșorate salariile fiind angajații TESA.
Sindicatele nu au fost consultate în privința diminuării salariilor, motiv pentru care, conform comunicatului de presă, acestea vor da în judecată administrația Complexului Energetic Oltenia pentru "încălcarea repetată" a contractului colectiv de muncă.
Liderul sindical Marin Golea a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că reducerile salariale au fost descoperite de către angajații CE Oltenia în momentul în care au primit fluturașii cu veniturile salariale aferente lunii aprilie.
"Sunt reduceri care pornesc de la 100 de lei și ajung până la 3000 de lei în cazul unor directori. Este o situație nemaiîntâlnită. O să avem o ședință și vom centraliza toate informațiile pe această temă, după care vom decide la nivelul Federației Naționale Mine Energie cum vom acționa în continuare”, a precizat Golea.
Directorul Direcției Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Antonie, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că și salariul său a fost redus, toți directorii din conducerea unității având salariile diminuate cu 50%.
"A fost o propunere a Direcției Resurse Umane și decizia s-a luat într-un directorat. Eu primesc cu 50% mai puțin decât aveam înainte”, a spus Antonie.
El a explicat că administrația a decis o "uniformizare" a salariilor, nefiind vorba despre "ceva rău", și despre ceva "ce trebuia".
Decizia de reducere a salariilor a fost aflată de către angajații Complexului Energetic Oltenia la revenirea la lucru după două săptămâni de concediu obligatoriu acordat în perioada sărbătorilor de Paște.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.