O adeptă din Finlanda a Mișcării pentru Integrare Spirituală în Absolut susține că liderul acesteia, Gregorian Bivolaru, s-ar fi mutat din Suedia la Paris. Tânăra, care a vrut să se întâlnească cu liderul său spiritual, acuză că a avut parte de o experiență traumatizantă: Bivolaru ar fi ținut-o prizonieră la Paris și ar fi abuzat-o sexual. Printre captivele lui s-ar număra și câteva românce.
Informațiile au apărut într-un un reportaj difuzat de postul național de televiziune din Finlanda, potrivit digi24.ro
După ce a contactat persoane cu legături în MISA, finlandeza de 23 de ani a plecat să își întâlnească gurul. La aeroportul din Helsinki, a aflat că urmează să plece la Paris pentru a-l întâlni pe Gregorian Bivolaru. Ajunsă acolo, a fost ținută prizonieră, a fost abuzată, și susține că nu e singura care a trecut prin astfel de experiențe.
După mai multe investigații, reporterii finlandezi cu care a discutat finlandeza au descoperit și o româncă ținută captivă în trecut: „Am fost luată de la gară de unul dintre șoferii lui Grig, în Paris. Mi-a zis să-mi pun o pălărie și ochelari. Aveam geamurile acoperite, ca să nu văd pe unde mergem. ?ê?£i am zis, ok, e ciudat”, își amintește Roxana Chirilă.
Tânăra spune că a fost dusă într-un apartament în care l-a întâlnit pe Gregorian Bivolaru. Acesta ar fi încercat să o convingă că este „stăpânul” ei. Liderul MISA a fost arestat în România în 2004, fiind acuzat de trafic de carne vie și abuz asupra minorilor. A reușit să fugă din România și a ajuns în Suedia, unde a primit azil politic. „Cazul lui de azil politic este corect, pentru că autoritățile române au făcut unele abuzuri. Acesta este adevărul, nu pot să neg asta”, a declarat avocatul Mihai Rapcea, intervievat de reporterii finlandezi. „M-a invitat să merg să îl vizitez și am mers la Paris ca să îl cunosc personal”, adaugă avocatul, care spune că și-a dat seama ce fel de om Gregorian Bivolaru: „De obicei, profesorii de yoga care sunt instruiți de el personal le cer celor care vin la cursurile de yoga să facă fotografii, în grup sau individual, în mod obișnuit în costum de baie, iar acele fotografii sunt trimise domnului Bivolaru.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















