Home Politic Premierul, impotriva dublei cetatenii pentru maghiarii din Romania

Premierul, impotriva dublei cetatenii pentru maghiarii din Romania

DISTRIBUIŢI

Premierul Adrian Nastase a continuat, ieri, sa faca aprecieri pe marginea intentiilor unor politicieni de la Budapesta de a introduce dubla cetatenie pentru etnicii maghiari din afara granitelor Ungariei. Nastase s-a declarat impotriva ideii ca maghiarii din Romania sa obtina o a doua cetatenie, cea ungara, apreciind ca dubla cetatenie pe criterii etnice nu este conforma cu normele europene. -Este vorba de jocuri politice ale FIDESZ, cu doi ani inainte de alegerile din aceasta tara. Dubla cetatenie implica drepturi politice de a fi ales si de a putea alege, e un joc electoral-, a afirmat Nastase. -Ne trezim apoi ca toti pleaca din Romania, pentru ca au acest drept. Dubla cetatenie pe criterii etnice nu este conforma nici cu normele europene, iar Ungaria nu poate sa impuna Romaniei reguli pe care le stabileste in urma unui referendum-, a adaugat seful executivului. Acesta a subliniat totodata ca Romania ar putea apela chiar la instrumentele de drept international pentru a contracara astfel de intentii ale statului vecin.

In acelasi timp, purtatorul de cuvant al MAE, Catalin Ionita, a declarat ca ministrul Mircea Geoana i-a trimis, in urma cu aproape o luna, o scrisoare omologului sau ungar Ferenc Somogyi referitoare la mai multe aspecte de pe agenda bilaterala, printre care si problema dublei cetatenii. Oficialul MAE a spus ca nu pot fi date publicitatii amanunte despre continutul scrisorii, pentru ca este vorba despre o scrisoare adresata exclusiv ministrului ungar de externe.

De partea cealalta, Budapesta ia pozitie. Principala formatiune de opozitie din Ungaria, FIDESZ, apreciaza ca scrisoarea prin care ministrul de externe, Mircea Geoana, avertizeaza asupra consecintelor pe care le-ar putea avea acordarea dublei cetatenii pentru maghiarii din afara granitelor nu reprezinta altceva decat un fel de ajutor pe care guvernul de la Bucuresti il ofera socialistilor din cabinetul de la Budapesta. Publicatia -Nepszabadcsag- sustine de asemenea ca Mircea Geoana i-ar fi trimis in cursul lunii noiembrie o scrisoare ministrului de externe de la Budapesta, Somogyi Ferenc, in care preciza ca etnicii maghiari din Ardeal vor putea beneficia de cetatenie ungara doar daca vor renunta la cea romana. El aprecia de asemenea ca acest lucru ar putea duce la o reducere considerabila a minoritatii maghiare din Transilvania, avertizand de asemenea ca in cazul in care referendumul asupra dublei cetatenii va avea castig de cauza, Romania va apela la organismele europene. Somogyi Ferenc a admis ca scrisoarea lui Geoana ar putea fi interpretata ca un fel de amestec in treburile interne ale Ungariei, dar a apreciat ca aceasta nu face altceva decat sa avertizeze asupra masurilor pe care le va intreprinde partea romana. Din partea UDMR s-a pronuntat, ieri, senatorul Gyorgy Frunda. Acesta sustine ca declaratiile lui Adrian Nastase impotriva dublei cetatenii pentru maghiarii din Romania sunt -electorale- si facute intr-un moment -interesant-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.