
Doi bărbați au încercat, duminică seară, să jefuiască o benzinărie din Bulevardul Ion Mihalache din Capitală, însă casiera l-a mușcat de deget pe unul dintre infractori, aceștia fugind, conform Poliției Capitalei. Anchetatorii au stabilit că doi bărbați au intrat în benzinărie prin efracție, pe ușa din spate, în jurul orei 19.15, ajungând în biroul șefului de tură. În încăpere se afla șefa de tură, pe care unul dintre bărbați, care purtau cagule, a apucat-o din spate și i-a pus mâna la gură. Femeia a început să strige și l-a mușcat pe agresor de deget, rănindu-l. În acel moment, bărbații au fugit tot pe ușa din spate, dispărând pe strada Dornei. Polițiștii au deschis un dosar pentru tentativă de tâlhărie și continuă cercetările, încercând să-i identifice pe cei doi suspecți.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















