Home Actualitate Tratament impotriva chelirii, descoperit de cercetatorii americani

Tratament impotriva chelirii, descoperit de cercetatorii americani

DISTRIBUIŢI

Cercetătorii americani au descoperit în urma unor experimente pe cobai, că pierderea foliculilor piloşi, din care se dezvoltă firul de păr, nu este ireversibilă, potrivit unui studiu apărut ieri într-o revistă britanică. Este o descoperire esenţială, care ar putea deschide noi perspective pentru tratamentele împotriva căderii părului, conform AFP. Şi aceasta deoarece, în ciuda tuturor experimentelor de până acum, pierderea foliculilor piloşi adulţi era considerată definitivă, aceasta fiind motivul apariţiei cheliei.

Studiul realizat de George Cotsarelis şi colegii săi de la Universitatea din Pennsylvania indică faptul că foliculii piloşi se pot regenera prin cicatrizare, iar firul de păr poate creşte. Pielea cobailor şi cea a bărbaţilor nu se cicatrizează în acelaşi fel, rezultatele studiului urmând a fi verificate pe subiecţi umani. Specialiştii spun că cicatrizarea declanşează procesul de producere a foliculilor piloşi prin intermediul unor proteine.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.