Mihaela Moise, care a făcut parte din echipa OTV care, în 2009, a mers în comuna Zărand, din județul Arad, pentru a face un reportaj despre averea primarului Ion Moț, a fost audiată, ieri, la DNA, în legătură cu materialul realizat la vremea respectivă. Mihaela Moise a stat aproximativ trei ore la Direcția Națională Anticorupție și și-a schimbat un pic declarația dată la începutul acestui an. La ieșirea din sediul DNA, aceasta a spus că a dat o nouă declarație în dosarul în care sunt cercetați Doru Pârv și Dan Diaconescu. Întrebată dacă avea cunoștință despre afacerile pe care le-ar fi derulat Doru Pârv și Dan Diaconescu în legătură cu primarul arădean Ion Moț, aceasta a precizat că nu avea cunoștință despre acest fapt și că ancheta jurnalistică pe care ea a făcut-o la adresa primarului a fost ca urmare a unei sesizări primite „la fel ca multe altele“ la postul OTV. Mihaela Moise a arătat că rolul ei nu a fost acela de a strânge probe materiale împotriva primarului, ci de a ilustra video informațiile primite și de aproba autenticitatea informațiilor primite la redacția OTV. Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Mihaela Moise și-a modificat declarațiile în sensul că într-o primă declarație dată în luna februarie a acestui an arăta că ancheta pe care a făcut-o în comuna Zărand față de primarul Ion Moț a fost pe proprie inițiativă, fără ca Dan Diaconescu sau Doru Pârv să aibă cunoștință despre materialul care urma să fie întocmit. În schimb, ieri ar fi declarat că l-ar fi informat pe Dan Diaconescu atât atunci când a început ancheta jurnalistică, dar și după ce a finalizat-o, potrivit surselor citate.
Mihaela Moise a făcut parte din echipa de reporteri OTV care, în 2009, a mers în comuna Zărand pentru a face un reportaj despre averea primarului Ion Moț, potrivit motivării instanței Judecătoriei Sectorului 1 care a decis, în 21 iunie, arestarea preventivă a lui Dan Diaconescu și a lui Doru Pârv.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















