
Dublul Horia Tecău/Jean Julien Roje, cap de serie nr. 9, a fost eliminat în turul 3 la US Open de spaniolii David Marrero/Fernando Verdasco, favoriții nr. 7, cu scorul de 6-3, 6-2. Partida a durat 63 de minute, informeaz[ Federaţia Română de Tenis.
Perechea româno-olandeză va primi pentru acest parcurs 90 de puncte ATP.
La juniori, după ce Nicolae Frunză a fost eliminat de pe tabloul de simplu, masculin, a venit rândul fetelor să cedeze încă din primul tur, la simplu. Astfel, Elena Ruse s-a retras după numai 48 de minute de joc, la scorul de 6-0, 3-1, pentru rusoaica Anastasiya Komardina, Jacqueline Cristian a fost eliminată de americanca Raveena Kingsely, cu scorul de 6-3, 6-3, iar Ioana Loredana Roșca, cap de serie nr. 15, a pierdut în fața Katherinei Sebov (Canada), cu 4-6, 6-1, 3-6.
Juniorii români au rămas în competiție în proba de dublu de la US Open.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















