Judecătoarea Carmen Mladen de la Curtea de Apel Craiova, acuzată de șantaj, a fost condamnată, luni, definitiv la trei ani și jumătate de închisoare cu suspendare de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut decizia Curții de Apel București.
Potrivit portalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistrații au respins ca nefondat recursul formulat de Carmen Mladen la sentința dată, în noiembrie 2012, de Curtea de Apel București și a menținut dispozițiile sentinței în cazul judecătoarei, respectiv trei ani și jumătate de închisoare cu suspendare.
ICCJ a redus pedeapsa în cazul complicelui judecătoarei, Ionel Stoian, de la doi ani la 1 an și șase luni de închisoare, menținând însă modalitatea de executare, respectiv suspendarea.
Decizia instanței supreme este definitivă.
Judecătoarea Carmen Mladen de la Curtea de Apel Craiova a fost suspendată din funcție de către Consiliul Superior al Magistraturii în 21 iunie 2012.
În luna iulie, Mladen și Stoian au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție sub acuzația de șantaj.
Potrivit DNA, în perioada 28 mai – 12 iunie, Mladen și Stoian „au constrâns, în mod repetat, o persoană denunțătoare (Matei Catrinoiu, n.r.), parte vătămată în cauză, să le remită sume de bani, sub amenințarea că vor da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru respectiva persoană“.
Cei doi au obținut astfel 5.000 de euro de la Catrinoiu, banii fiind primiți în 13 iunie de judecătoarea Carmen Mladen. Instanța arăta în motivarea deciziei de arestare a celor doi că avocatul Matei Catrinoiu, candidat la șefia Consiliului Local Gorj din partea PNȚCD, a declarat că o cunoaște pe judecătoare din 2010 și că a avut cu aceasta o relație extraconjugală de două-trei luni, fiind șantajat să plătească 5.000 de euro pentru a nu fi date publicității „fotografii compromițătoare ce i-ar afecta viața personală și cariera profesională“.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















