BEC a transmis, ieri, IGP sesizarea MAE potrivit careia misiunile diplomatice ale Romaniei unde se organizeaza sectii de votare au primit asa-zise comunicate ale Biroului care recomandau ca sustinatorii lui Traian Basescu sa se prezinte la urne duminica, iar cei ai lui Adrian Nastase luni. Desi era un banc politic mai mult decat evident, MAE a solicitat foarte serios BEC sa dispuna cercetarea originii acestor mesaje prin sesizarea institutiilor abilitate, astfel incat sa fie evitate orice fel de disfunctionalitati in organizarea turului doi al alegerilor prezidentiale. Purtatorul de cuvant al BEC, judecatorul Victor Pasca-Camenita, a precizat ca aceste comunicate nu au fost trimise de Biroul Electoral Central si ca sesizarea MAE va fi analizata, astazi, de membrii BEC. MAE a anexat la solicitarea facuta BEC o copie a unui mesaj primit de Ambasada Romaniei la Tripoli de pe adresa de e-mail -BEC Romania- <[email protected]>. Potrivit mesajului, -in vederea evitarii aglomeratiei la urne in cel de-al doilea tur de scrutin pentru desemnarea presedintelui Romaniei, persoanele care voteaza cu Traian Basescu sunt rugate sa se prezinte la urne duminica, 12 decembrie, iar cele care voteaza cu Adrian Nastase isi vor putea exercita acest drept in ziua de luni, 13 decembrie-. Penibila suparare pentru niste personaje lipsite de umor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















