Home Monden Fly Project, Sistem, Alexandra Ungureanu si Crush lupta impotriva discriminarii

Fly Project, Sistem, Alexandra Ungureanu si Crush lupta impotriva discriminarii

DISTRIBUIŢI

-Deschide-ţi inima-, campania anti-discriminare începută anul trecut, continuă din 21 mai 2007, şi va implica de data aceasta o serie de artişti romani şi alte persoane publice din showbiz-ul romanesc, susţine site-ul www. vedeta.ro.

Campania -Deschide-ţi inima- are ca scop înlăturarea ideilor preconcepute, a lipsei de informare şi a temerilor nejustificate legate de persoanele infectate cu HIV/SIDA. Discriminarea împiedică persoanele infectate HIV/SIDA să trăiască o viaţă normală în societate, le obligă să îşi ascundă diagnosticul şi chiar să evite să şi-l afle.

Campania face parte din parteneriatul -Iniţiativă pentru Sănătatea Familiei din Romania-, coordonat de catre Institutul de Cercetare şi Formare JSI şi finanţat de către Guvernul SUA prin Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Cu sprijinul direct al Kiss TV, în această acţiune de încurajare a luptei împotriva discriminării s-au implicat, cot la cot, Dj-ii şi Vj-ii Kiss – Virgil Batista, Dana Nicula, Cristi Niţu şi Giulia, precum şi artişti aflaţi în playlist-ul KissTV: Fly Project, Sistem, Alexandra Ungureanu şi Crush, Cream, DJ Sava, Miki etc. Artiştii şi realizatorii Kiss care s-au implicat în acest eveniment vor apărea într-o serie de clipuri în care vor îndemna telespectatorii la toleranţă, bunăvoinţă şi informare, arătand că, dincolo de toate, pentru ei în primul rand importanţi sunt oamenii.

Giulia: -Eu întotdeauna am răspuns Prezent unor astfel de acţiuni şi nici nu vreau să mă gandesc că mi se poate întampla chiar mie…-

Cristi Niţu: -Eu nu fac nicio diferenţă, pentru mine şi bogatul şi săracul şi sănătosul şi bolnavul sunt la fel. Atat timp cat au bun simţ şi muncesc pentru scopuri bune, eu nu fac nicio discriminare. Ascultătorii şi telespectatorii sunt la fel pentru mine şi aş vrea să nu-i fac pe unii să se simtă prost pentru că au avut mai puţin noroc.

Virgil Batista: -Când am văzut filmuleţele campaniei am fost mişcat. Adevărul e că ar fi cumplit să nu mai poţi zambi cand vrei să zambeşti şi la fel de cumplit – să nu poţi avea dreptul la o viaţă normală-.

Tudor (Fly Project): -Cunosc nişte oameni infectaţi cu HIV şi întotdeauna m-am gandit că ameninţarea poate fi uneori mai aproape decat credem, de aia mereu încerc să mă port cat mai normal cu ei, să nu se simtă marginalizaţi.-

Dan (Fly Project): -Pe mine mă impresionează foarte mult subiectul ăsta, mai ales că se poate întampla oricui, prin multiple metode şi cand te aştepţi mai putţin. Avem caţiva fani infectaţi cu HIV şi din cand în cand mai vorbesc cu ei, că îi simt cat de mult înseamnă asta pentru ei-.

Alexandra Ungureanu: -Eu, Radu şi Sorin (Crush) ne-am implicat în genul ăsta de campanii de fiecare dată cand am fost solicitaţi şi sper ca acţiunile astea să şi ajute la ceva…măcar un pas să facem înainte în schimbarea mentalităţii oamenilor.-

Motivul pentru care Kiss TV a decis să se implice în susţinerea acestei campanii este faptul că în Romania trăiesc, conform statisticilor oficiale, 11.906 de persoane infectate cu HIV/SIDA, majoritatea fiind adolescenţi şi tineri, adică exact publicul căruia se adreseaza KissTV.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.