Home Monden Zeci de vedete la premiile frumusetii

Zeci de vedete la premiile frumusetii

DISTRIBUIŢI

Evenimentul a avut loc marţi seara, la Teatrul Naţional Bucureşti şi a reunit profesionişti ai industriei de frumuseţe din Romania, alături de vedete şi celebrităţi locale. Gala s-a desfăşurat sub conceptul -Străluceşte! Trăieşte un moment Pantene!- şi a beneficiat de prezenţa Mihaelei Rădulescu, în calitate de gazdă a evenimentului, iar seara a fost presărată cu diferite momente artistice.

Faţă de anii trecuţi, ediţia de anul acesta a Pantene Beauty Awards a beneficiat de implicarea unui juriu internaţional, format din personalităţi precum Andy Uffels, Kinvara Balfour, Nancy Balou, precum şi Alex Cuevas, unul dintre primii 5 fotografi de modă din Mexic. Personalităţi de seamă din ţară precum Doina Levintza, o legendă plină de viaţă, Răzvan Ciobanu şi Diana Klusch au completat expertiza internaţională pentru a premia caştigătorii Pantene Beauty Awards.

Premiul Pantene pentru categoria -Stil în devenire- a fost caştigat de Malvina Cservenschi, care a fost concurată fără succes de Elena Băsescu, Iulia Vantur şi Smiley.

Caştigătoarea premiului Pantene pentru categoria -Excelenţă în machiaj- a fost Niki Puran, iar premiul pentru categoria -Excelenţă în coafură- a fost caştigat pentru a treia oară de Geta Voinea, care a avut grijă să mulţumească mai ales doamnelor pentru care a lucrat.

Premiul pentru -Modelul masculin al anului- a fost caştigat de Vali Coşa, care deşi a ajuns cam greu pe scenă, a recunoscut că a participat pentru primă oară la un astfel de eveniment.

Printre nominalizaţii pentru categoria -Modelul feminin al anului- s-au numărat Elena Băguci, Andreea Diaconu, Silvia Giurcă şi Diana Moldovan, care a fost favorita juriului.

La categoria -Excelenţă în fotografie-, columbianul Gabriel Hennesy a caştigat pentru a treia oară acest premiu, în decursul celor şase ediţii.

Caştigătoare pentru a doua oară a premiului – Excelenţă în stilism vestimentar- a fost Laura Vărgălui, iar premiul Pantene New Look a fost caştigat de Larisa Ioana Stan.

La categoria -Excelenţă în jurnalism în domeniul frumuseţii-, premiul i-a aparţinut Lioarei Bradu, printre nominalizaţi numărandu-se Maria Capeloş, Mirele Gruia şi Alice Bursuc.

Premiul pentru cea mai specială apariţie a serii a fost caştigat de Amalia Năstase, care a avut grijă să-i menţioneze lui Ilie Năstase că -nu degeaba au ars carţile de credit-.

La categoria – Stil masculin de vedetă- premiul a aparţinut lui Cristi Chivu, care însă şi-a trimis sora să-şi ridice premiul.

Caştigătoarea premiului -Stil feminin de vedetă- a fost Monica Barlădeanu, care, sosită direct de la Cannes, a declarat că îi place foarte mult premiile.

Premiul pentru categoria -Stil în cuplu- a fost caştigat de Andrea Liptak şi Răzvan Spiridon, iar cel pentru – Stilişti în coafură- a fost al Andreei Raicu.

Premiul la categoria -Cel mai strălucit moment Pantene- a fost caştigat de Ana Maria Vranceanu, iar la -Frumuseţea spiritului-, Mihaela Rădulescu a fost favorita juriului, caştigand în faţa Andrei, Larisei Chelaru şi a Andreei Marin Bănică.

Diana Klusch, director relaţii externe P&G beauty, a declarat în exclusivitate pentru ziarul Curentul că a iniţiat acest eveniment plecand de la ideea colegilor din Marea Britanie, considerand ca este important să recunoască şi meritele industriei locale. Aceasta a menţionat faptul că de la an la an se vede că oamenii acordă din ce în ce mai multă -greutate- evenimentului şi le face plăcere să calce pe covorul roşu. Privitor la investiţia pentru organizarea acestui eveniment Diana Klusch a spus : -Este investiţia pe care o faci într-un diamant, unul de calitate-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.