Noul pod rutier și feroviar Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie și va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anunțat, marți, la Calafat, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Relu Fenechiu, care a mers, marți, la Calafat pentru a verifica stadiul lucrărilor la Podul rutier-feroviar Calafat-Vidin, a anunțat că acesta va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, care va fi înființată până în 14 iunie, când va avea loc inaugurarea acestui obiectiv.
Potrivit ministrului, lucrările sunt aproape finalizate.
"Mai există câteva detalii tehnice care vor fi gata în perioada imediat următoare, și aici mă refer la lucrările care se execută la catenară (firul de alimentare cu energie electrică pentru circulația feroviară), fiind o diferența de nivel de doar 10 centimetri între catenara dintre România și Bulgaria, pe care o vom pierde pe o distanță de o sută de metri", a precizat Fenechiu.
El a spus că a primit asigurări că până pe 9 iunie vor fi montate și cabinele pentru personalul Poliției de Frontieră, atât pentru partea română, cât și pentru partea bulgară.
"Deși inițial, în speranța aderării României și Bulgariei în spațiul Schengen, nu mai erau necesare aceste cabine, constructorul a dat asigurări că vor fi funcționale înainte de data inaugurării, mai exact pe 9 iunie", a explicat Relu Fenechiu, care a anunțat că taxa pentru traversarea podului va fi de 6 euro.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















