Două persoane au fost prezentate, miercuri după-amiază, de către procurorii DNA, judecătorilor Tribunalului Cluj, în cazul lucrărilor xeroxate găsite la examenul de bacalaureat, afirmă surse judiciare, care menționează că este vorba despre directorul Grupului Școlar „Alexandru Borza“ și un adjunct. Conform unor surse din råndul anchetatorilor, procurorii DNA i-au prezentat judecătorilor Tribunalului Cluj pe directorul Grupului Școlar „Alexandru Borza“ din Cluj-Napoca și pe un director adjunct, iar magistrații au emis mandate de arestare în cazul celor 42 de lucrări de la proba scrisă de Limba și literatura romånă a bacalaureatului care au fost anulate, întrucåt există suspiciuni că ar fi fost xeroxate, transmite corespondentul Mediafax. Propunerea de arestare este judecată la Tribunalul Cluj. Ministrul Educației, Daniel Funeriu, declara, la începutul lunii iulie, că 41 de lucrări la proba de Limba romånă a bacalaureatului au fost anulate la un centru de examinare din Cluj, după ce profesorii care au corectat lucrările au constatat că acestea sunt identice.
Profesorii corectori de la Centrul de la Colegiul Tehnic de Transporturi Cluj-Napoca au sesizat după proba scrisă la Limba și literatura romånă a bacalaureatului că au existat mai multe lucrări care au „semne distinctive“, Comisia Județeană de Bacalaureat Cluj declanșånd o anchetă internă în acest caz. Ulterior, Comisia Județeană de Bacalaureat Cluj a anulat o altă lucrare scrisă la proba de Limba și literatura romånă a examenului de bacalaureat, despre care există suspiciuni că ar fi fost xeroxată. Purtătorul de cuvånt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Horea Corcheș, declara că toate lucrările anulate au provenit de la centrul de examinare de la Grupul Școlar Agricol „Alexandru Borza“ din Cluj-Napoca. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj a sesizat, în 2 iulie, Direcția Națională Anticorupție (DNA) în cazul celor 42 de lucrări de la proba scrisă de Limba și literatura romånă care au fost anulate. Cei 42 de elevi cărora le aparțineau lucrările sunt considerați eliminați de la examen.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















