Home Actualitate Gigi Becali a scăpat de ultima grijă penală

Gigi Becali a scăpat de ultima grijă penală

DISTRIBUIŢI

Alți trei ani pentru valiza cu 1,7 milioane de euro
Gigi Becali a fost condamnat ieri la trei ani de închisoare, cu executare, în dosarul ”Valiza”. Decizia nu aduce însă nimic nou pentru finanțatorul Stelei, care execută deja o altă condamnare, tot de trei ani de închisoare, dispusă în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.  În afară de Becali, ”Valiza” a adus pedepse cu suspendare, doi ani pentru fostul vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Clubului Steaua, Teia Sponte, un an pentru selecționerul Victor Pițurcă și câte un an și jumătate pentru Alina Ciul și Radu Marino. Obiectul procesului, cei 1,7 milioane de euro, au fost confiscați.
La ultimul termen de judecată, avocații lui Becali au vrut să-i înduioșeze pe cei cinci magistrați din completul Înaltei Curți de Casație și Justiție și au depus la dosar peste 200 de scrisori trimise de fani în apărarea  lui Becali, în două săptămâni, de la încarcerarea sa în Penitenciarul Rahova. Acest lucru nu pare însă să fi contat pentru magistrați, care au decis în unanimitate condamnarea finanțatorului Stelei.
Becali fost judecat pentru că i-a motivat financiar pe jucătorii echipei Universitatea Cluj, pentru a câștiga un meci din 2008 cu CFR Cluj. Indirect, scorul ar fi decis poziția echipei Steaua în clasament.
Mai mult, procurorii l-au acuzat pe ”Latifundiarul din Pipera” și de falsificarea unor documente, pentru a-și acoperi infracțiunea de dare de mită. Becali a recunoscut, în instanță, că a antedatat două contracte de vânzare-cumpărare pentru un teren din Cluj, ca să justifice suma de 1,7 milioane de euro reținută ca mită de către procurori. Mai mult, el a mai spus că l-a chemat și pe Pițurcă, ”care habar n-avea” să semneze ca martor pe acele contracte. El a declarat însă judecătorilor că acest caz nu a fost nimic mai mult decât ”premierea” jucătorilor U Cluj.  Becali l-a trimis atunci la Cluj pe Teia Sponte, cu o valiză burdușită cu 1,7 milioane de euro, dar vicepreședintele Steaua a fost reținut de procurori și suma a fost indisponibilizată. Audiat pe 27 mai 2013, la ultimul termen al procesului, Becali le-a declarat judecătorilor ca au reușit sa-l sperie, că s-a făcut "băiat cuminte" și ca România are de pierdut în urma încarcerării sale.
În rechizitoriu, procurorii DNA au stabilit că  în 2006, finantatorul FC Steaua a promis fiecărui jucător al clubului "Gloria 1922 Bistrița" sume de bani cuprinse intre 5.000 și 10.000 de euro pentru ca aceștia să își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, regulamentul intern al clubului și în regulamentul Federației Romane de Fotbal. Concret, fotbaliștilor de la Bistrița li se cerea să-și apere corect șansele și sa obțină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid București din 12 mai 2006.
În mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la "Universitatea Cluj". aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Național de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceștia urmând, la fel ca în cazul precedent, să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele și sa câștige meciul cu "CFR 1907 Cluj", contracandidata echipei FC "Steaua București" la câștigarea titlului de campioană, preciza DNA.
Becali a fost judecat pentru dare de mită și fals în înscrisuri, Teia Sponte pentru complicitate la dare de mită, iar Victor Pițurcă pentru favorizarea infractorului, iar pentru infracțiuni similare au fost judecați și avocata lui Becali, Alina Ciul, și vânzătorul terenului, Radu Marino.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.