Un tren de epocă, vechi de peste o sută de ani, va fi pus în funcţiune în cursul acestui an la Braşov şi va circula între oraşele Râşnov şi Bran, a declarat ieri preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.
-Avem deja trei locomotive şi patru vagoane care trebuie însă recondiţionate. Mai ales vagoanele se află într-o stare avansată de degradare. Pentru aceasta avem nevoie de aproximativ 20.000 de euro. Oricum, trebuie să construim şi terasamentul. Incă nu am stabilit exact traseul, însă vă pot spune sigur că până la sfârşitul mandatului meu va fi funcţional cel puţin un kilometru de la Râşnov spre Bran-, a spus Căncescu într-o conferinţă de presă.
Costul total al construirii terasamentului nu a fost stabilit încă, însă sumele necesare vor fi suportate din creditul de la BERD de 6 milioane de euro, alocat pentru turism.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















