Home Actualitate Primul tratament care prelungeste viata bolnavilor de cancer la ficat

Primul tratament care prelungeste viata bolnavilor de cancer la ficat

DISTRIBUIŢI

Pentru bolnavii de cancer la ficat a apărut o nouă speranţă. Un studiu publicat de specialiştii americani arată că tratamentul cu Nexavar prelungeste cu 44 la sută şansele de viaţă ale pacienţilor bolnavi de cancer în ultima fază. Cancerul de ficat este a treia cauză a mortalităţii în lume după cel de plămâni şi colon. -Este pentru prima dată când avem un tratament eficace pentru cancerul la ficat-, a declarat doctorul Joseph Llovet, director de cercetare a cancerului hepatic la Facultatea de medicină din New York. La bolnavii de cancer la ficat trataţi cu Nexavar s-a observat o durata medie de supravieţuire de 10,7 luni, faţă de 7,9 luni la cei care nu au luat tratamentul. În plus, această nouă metodă încetineşte avansarea bolii cu cel puţin trei luni. Nexavar, sub formă de comprimate, este autorizat de puţin timp în Europa şi în Statele Unite în tratarea cancerului avansat de rinichi şi este acum obiectul cercetărilor pentru a i se vedea eficienţa şi în tratarea altor forme de cancer.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.