
Dan „Felix” Voiculescu pare din ce în ce mai hotărât să ne demonstreze, tuturor, valabilitatea proverbului privitor la „hoțul care strigă «săriți, hoooțiii!»”. Vechi turnător la Securitate, „omologat” de justiție printr-o sentință definitivă, inculpat într-un dosar penal, „calitate” în care a jucat „alba-neagra” cu voturile electoratului care l-a trimis în Parlament, iar mai apoi a folosit cele mai penibile tertipuri pentru a scăpa de condamnare, „Mogulul” Voiculescu își îngroașă acum, obrazul și se văicărește la ușa CSM-ului, căruia îi pretinde să-i „apere onoarea”. Onoare terfelită, chiar acum, în aceste zile, odată cu implicarea lui, încă nu se știe în ce calitate, într-un scandal de șantaj mediatic.
Intrat adânc în bezna minții, ori poate doar disperat, Voiculescu s-a apucat, hodoronc-tronc, să trimită o „Scrisoare deschisă către membrii Consiliului Superior al Magistraturii și Asociației Magistraților din România”. Ei bine, da, exact acelui CSM pe care anterior Voiculescu &co l-au făcut albie de porci și l-au beștelit după cum le-a venit lor la gură. Pe unul dintre membrii CSM l-au filmat cu fiica sa prin oraș, iar mai apoi l-au acuzat de pedofilie. În cuprinsul acestei scrisori deschise, cel care își asumă rangul de „Președinte fondator al Partidului Conservator”, se văicărește că, el și ai lui, ar fi niște victime inocente ale scandalului iscat în jurul Antenei 3. Iar asta în contextul în care o serie de moderatori ai Antenei 3 vor fi anchetați după ce, vineri, CSM a sesizat Inspecția Judiciară despre campania agresivă a postului față de magistrați, atunci când a venit vorba despre reținerea lui Sorin Alexandrescu, directorul de la Intact prins de anchetatori cu șantajul în gât. Zice „Felix”, cu vorbele lui: „În contextul deciziei CSM de a ancheta moderatorii și invitații unei televiziuni (Antena3) pentru declarațiile lor publice (fapt fără precedent în spațiul euro-atlantic, unde «delictul de opinie» nu este incriminat), în calitate de cetățean român ale cărui drepturi civile, inclusiv cel la petiție (art.51 din Constituția României), nu au fost încă îngrădite, vă adresez, cu toată considerația pentru funcția pe care o dețineti și pentru rolul determinant al instituției pe care o reprezentați, următoarele întrebări: 1. Cele 2 televiziuni (B1TV și RomâniaTV) și 2 ziare (Evenimentul zilei și România Liberă) care solicită public, de sute de ori în șapte zile, anchetarea jurnaliștilor de la un post concurent, FAC PRESIUNI ASUPRA JUSTIȚIEI? Solicitarea expresă și obsesivă ca cineva anume să fie audiat de o anumită structură dobândește, prin repetiție și detalii, un caracter imperativ. Devine un ordin. O presiune publică acută. 2.Evenimentul zilei și B1TV care, după decizia completului Tribunalului București de eliberare a domnului Sorin Alexandrescu, au denigrat agresiv pe magistrații care au compus completul, prezentând tendențios dosare anterioare cu scopul de a le decredibiliza deciziile, FAC PRESIUNI ASUPRA JUSTITIEI? 3. Demersurile Evenimentul zilei și B1TV care, în cazul unui dosar aflat în curs de judecată (Dosarul ICA – TELEPATIA), repetă invariabil și tendențios doar câteva date din rechizitoriu, ignorând programatic orice informații obiective (expertize comandate de instanța care concluzionează că nu există prejudiciu; grave erori de procedură; lipsa totală a oricăror probe directe și indirecte care să susțină acuzațiile etc.), dar publicând insistent numele magistraților care judecă acest dosar, REPREZINTA PRESIUNI ASUPRA JUSTITIEI?”. Domnu „Mogul”, de ce ai sub fund un întreg trust de presă dacă nu găsești pe acolo vreo amărâtă de corectoare care să-ți atragă atenția că vorbele „… expresă și obsesivă ca cineva… ” din prima matale întrebare conțin o cacofonie pe care ori o înghiți, ori o eviți, dar în nici un caz nu o lași într-un text public pe care-l vrei oficial? Ei, dar treacă de la noi: nimeni nu avea pretenții de stil în vremurile în care-ți așterneai pe hârtie „operele complete”, travestite în „Note informative” semnate de „Sursa Felix”. Așa că, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
După cele trei întrebări de-a dreptul cutremurătoare, Dan „Felix” Voiculescu încearcă să convingă, totuși, restul presei de bunele lui intenții în tot ceea ce o privește: „Rostul acestor 3 întrebări NU este acela de a declanșa alte anchete asupra presei. Deși, B1TV, Evz, RomâniaTV și România Liberă au declanșat o campanie furibundă împotriva mea, dacă am de ales între libertatea presei -și chiar a exceselor sale – și obținerea unei reparații personale, aleg, de fiecare dată, libertatea presei. Pentru că știu că fără libertatea presei toate celelalte libertăți devin iluzorii”.
Iar ceva mai jos, Voiculescu trece în lumea inefabilului și se arată interesat de soarta Justiției și a „țărișoarei”: „România are nevoie de echilibru și obiectivitate. România are nevoie de un Consiliu Superior al Magistraturii plasat deasupra oricăror partizanate. România are nevoie de încredere în magistrați. După 8 ani de excese din toate părțile, din toate taberele, avem încă șansa sa eliberăm instituțiile statului de ideologii, stereotipuri și subordonări oculte.” Așa un limbaj de lemn nu am mai văzut de pe vremea ziarului Scânteia. Aproape că-și vine să cauți, la sfârșitul documentului, clasicele formule de încheiere: „Trăiască PCR” și „Trăiască lupta pentru pace”. Dar dacă „Felix” a lansat moda „directivelor” adresate către CSM și către cine s-o mai nimeri, ce ar fi dacă s-ar autosesiza cineva și asupra amenințărilor pe care le-a proferat, nonșalant, chiar el „Stăpânul Antenelor”? Abia revenit în țară, Dan „Felix” Voiculescu i-a amenințat, cu gura lui, pe reprezentanții justiției românești: „Dacă avem judecători și procurori care fac astfel de lucruri… azi unul, mâine altul… poimâine putem veni toți la rând… trebuie să punem un pic de ordine în lucrurile astea. ?ê?£i o să punem!”. Păi să puneți! Că la fel se lăuda și Gigi Becali, când zicea că „acum sunt ai noștri la putere.” ?ê?£i atâta ordine a pus încât, mâine, poimâine ajunge chiriaș la Jilava. Drum bun, și cale bătută și dumitale, mult iubite și stimate domnule „Felix”.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















